Pat Robertson, gazda de televiziune de lungă durată, crainic religios, educator, umanitar și fost candidat la președinție, a murit la domiciliul său din Virginia Beach în dimineața de joi. Avea vârsta de 93 de ani.
Cunoscut în special pentru rugăciunile și comentariile sale politice pe care le-a oferit la conducerea emisiunii The 700 Club, programul emblematic al lucrării sale media, ascensiunea lui Robertson este înrădăcinată în ceea ce el numea o viziune de la Dumnezeu de a crea The Christian Broadcasting Network, (Rețeaua de difuzare creștină) pe care a fondat-o în 1960. Inovator prolific, a înființat și o universitate creștină, un grup de avocatură juridică și un ONG internațional specializat în ajutor umanitar în caz de dezastre.
Chiar și promovând o viziune asupra lumii care crede în infailibilitatea Bibliei, atât abordarea sa în afaceri, cât și persoana sa de pe ecran erau considerate neortodoxe de unii – dacă nu chiar depășit. Astăzi, influența și moștenirea sa traversează interese și industrii care au spart bariere pentru numeroși lideri și credincioși.
Născut Marion Gordon Robertson în Lexington, Virginia, la 22 martie 1930, porecla „Patˮ i-a fost dată de fratele său mai mare. Alegerea acestui pseudonim în locul numelui său real a fost doar prima dintre multele convenții pe care le-a sfidat de-a lungul vieții sale.
Avocat educat la Yale și fiul unui senator american, Robertson spera să devină un om de afaceri de succes. În autobiografia sa din 1972, „Strigă de pe acoperișurile caselorˮ, el scria despre visul său de a trăi ca o persoană importantă din New York. Dar parcursul său a luat o întorsătură decisivă în anii ’50 când a devenit creștin născut din nou.
„În adâncul inimii mele, L-am auzit pe (Dumnezeu) vorbindu-mi despre slujire prin televiziune: ‘Du-te și ia în stăpânire postul de televiziune. Este al tău.ˮ – un fragment din autobiografia lui Robertson, „Strigă de pe acoperișurile caselorˮ
Robertson și-a abandonat propriul vis și a acceptat ceea ce a văzut ca fiind planul lui Dumnezeu: să înceapă o lucrare în domeniul difuzării creștine. Dar lansarea sa ca si crainic tv religios a venit cu provocări, începând cu puțin capital și o stație TV în ruină, pusă la vânzare în Portsmouth, Virginia.
„Nu avea prea mulți bani și a decis că Domnul își dorea ca el să aibă acea stațieˮ, își amintește Greg Laurie, pastor al Harvest Christian Fellowship din Riverside, California. „Până la urmă, Pat a obținut-o gratuit. Asta înseamnă că nu numai că avea credință, ci era și un negociator priceput.ˮ
În 1960, după ce și-a mutat soția și copiii în Virginia, el a creat ceea ce avea să devină Christian Broadcasting Network, având doar 70 de dolari în buzunar și un cont bancar al companiei cu un depozit inițial de doar 3 dolari.
Aceste începuturi modeste, bazate pe viziune și semințe de credință, au crescut în cele din urmă într-o lucrare globală de media care avea să ajungă la sute de milioane de oameni în șase din cele șapte continente.
În 1966, Robertson a început să prezinte un talk-show zilnic, The 700 Club. Încă difuzat în prezent, este unul dintre cele mai longevive programe din istoria televiziunii.
De pe platoul The 700 Club, el a transformat televiziunea creștină. Dar influența sa a depășit sfera spiritualității.
În anii ’70, Robertson – care se descria pe sine ca un „om al preseiˮ în suflet – a obținut interviuri cu lideri militari și politici precum fostul prim-ministru israelian Yitzhak Rabin și Jimmy Carter, care era atunci guvernatorul Georgiei și avea să câștige Casa Albă cu sprijinul creștinilor evanghelici.
Patru ani mai târziu, Robertson a făcut parte din conducerea conservatoare care l-a ajutat pe Ronald Reagan să ajungă la Casa Albă în 1980.
În 1988, Robertson s-a înscris el însuși în cursa pentru președinție – șocând lumea politică prin locul secund obținut în Iowa.
„El a spart fereastra gheața”, a reflectat Episcopul T.D. Jakes, pastorul Bisericii Potter’s House din Dallas. „Oamenii credincioși au fost luați în serios dincolo de casa bisericii (Church House) și au ajuns până la Casa Albă (White House).ˮ
Deși a pierdut nominalizarea republicană în 1988 în favoarea lui George H. W. Bush, candidatura lui Robertson a schimbat fața politicii americane.
„Când te gândești la Pat Robertson, cred că una dintre lecțiile majore pe care le înveți este că dacă ai un vis, mergi înainte. Chiar dacă nu reușești să-l atingi completˮ, a continuat Episcopul Jakes.
El și-a extins influența politică aducând mii de evanghelici în procesul electoral prin fondarea Coalitiei Creștine. De asemenea, a înființat Centrul American pentru Lege și Justiție, cu mandatul de a proteja libertățile religioase.
„Pat a avut întotdeauna această viziune de a merge acolo unde mulți alții nu merg. Când faci asta, uneori ești criticat de oameniˮ, a spus Pastorul Laurie. „El a fost un asumator de riscuri în cel mai bun sens al cuvântului. Un vizionar. Un visător. Dar cineva ale cărui mesaj era Evanghelia.ˮ
Odată cu întoarcerea sa la CBN după campania eșuată, Robertson a dus compania la nivel global, extinzând dramatic raza programelor creștine din slujire în peste 150 de țări, în peste 100 de limbi, prin tehnologia prin satelit.
Pe parcursul carierei sale, influența sa a fost măsurată, în parte, prin comentariile sale sociale și politice – care au primit atât laude, cât și critici.
„Am fost întotdeauna impresionat de îndrăzneala saˮ, a comentat Franklin Graham, fiul regretatului reverend Billy Graham. „El a făcut-o într-un mod plăcut. Nu era ofensator, dar spunea adevărul. Și asta îi ofensează pe oameni – atunci când spui adevărul. Dar asta e în regulă.ˮ
Un deschizător de drumuri, el l-a invitat pe Ben Kinchlow, un ministru ordonat al Bisericii Africane Metodiste Episcopale, să fie co-prezentator în anii ’70. Kinchlow, care a decedat în 2019, a recunoscut adesea că decizia a fost luată într-un moment în care „nu se vedeau mulți afro-americani la televizorˮ.
Robertson a sfidat și obiecțiile privind angajarea DJ-ului de radio Scott Ross, căsătorit inter-rasial cu fosta cântăreață Ronettes, Nedra Talley, ceea ce a atras critici din unele cercuri în Sudul anilor ’60.
„Nu mă consideram prea mult un pionier. Știam doar că, indiferent de prejudecățile vremii, nu ne vom supune niciuneia dintre ele… Cred că Biblia ne-a învățat că, fie că suntem bogați sau săraci, bărbați sau femei, afro-americani sau albi, suntem cu toții una în Cristos Isus.ˮ – un extras din cartea lui Robertson, „Am umblat cu Dumnezeul Viuˮ.
Deși comentariile sale nu erau străine de titlurile știrilor, adesea ceea ce a fost subestimat este efortul său umanitar.
În 1978, a înființat Operation Blessing, o organizație umanitară creștină specializată în ajutorare în caz de dezastre, combaterea foamei, asigurarea apei potabile și îngrijire medicală. Misiunea sa a livrat sute de milioane de kilograme de alimente și a ajutat milioane de oameni săraci și nevoiași în fiecare colț al planetei.
„Compasiunea creștină purăˮ este modul în care regretatul Jack Hayford a descris impactul misiunii sale. „A fost destul de discret. La nivel global, a avut un impact puternicˮ, a spus el înainte de trecerea sa în neființă în ianuarie 2023.
Robertson a menținut relații puternice cu alți evanghelici, inclusiv cu Billy Graham. În 1989, după căderea Zidului Berlinului, crainicul creștin s-a alăturat prietenului său și cunoscutului evanghelist în acțiuni de slujire în mai multe țări foste comuniste.
La îndrumarea lui Robertson, CBN a sprijinit mii de biserici în Europa Centrală și de Est, inclusiv în Ucraina și Rusia. El a făcut, de asemenea, progrese în Asia, asigurând acorduri de difuzare și acțiuni umanitare în China.
Generozitatea a fost o convingere fundamentală pe parcursul întregii sale cariere și s-a manifestat adesea prin sprijinul acordat altor misiuni, inclusiv Samaritan’s Purse – fondat de fiul cel mare al lui Graham, Franklin.
„Pat Robertson a investit în alte persoane și în alte misiuni. Mulți oameni nu fac astaˮ, a explicat Graham, director al Samaritan’s Purse și al Asociației Evangelice Billy Graham. „Pat a investit în alte persoane. A investit în viața mea.ˮ
Influența lui Robertson s-a extins și în Orientul Mijlociu, unde a condus o rețea de televiziune care se adresa publicului vorbitor de limba arabă. De asemenea, el a susținut cu tărie Israelul, chiar și în timpurile de război.
Un om renascentist, el a fost un autor de best-selluri în New York Times, explorând subiecte spirituale, finanțe și chiar ficțiune. De asemenea, s-a implicat în mod serios în domeniul educației.
„Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat despre Pat Robertson a fost că Pat avea întotdeauna o dorință de a ajunge în toată lumea, toată viața lui. Cred că de aceea Dumnezeu l-a determinat să înceapă Universitatea Regentˮ, a spus profesorul biblic și vechiul său prieten Kay Arthur.
Robertson a fost cancelarul Universității Regent, o instituție creștină pe care a înființat-o în Virginia Beach, Virginia, în 1977, al cărei deviză este de a forma „lideri creștini pentru a schimba lumeaˮ.
În ultimii ani, el a trecut prin mai multe probleme de sănătate, inclusiv un accident la călărie în 2017 și un accident vascular cerebral în 2018. El și-a demonstrat capacitatea de adaptare întorcându-se pe platoul emisiunii The 700 Club la zece zile după accidentul vascular embolic suferit pe 12 februarie 2018.
„Sunt ca o mașină veche. Pur și simplu îmi pun piese noiˮ, a glumit el în timpul apariției sale televizate în care descria stimulatorul cardiac al său.
În octombrie 2021, Robertson a anunțat că se retrage din postul de gazdă zilnică – coincizând cu aniversarea de 60 de ani a misiunii sale. Cu toate acestea, chiar și după pensionare, el a avut frecvent apariții lunare, răspunzând la o varietate de întrebări și subiecte adresate de telespectatori.
„Ce-l face cu adevărat un gigant este că nu s-a îndreptat niciodată către el însuși – ci către cruceˮ, a spus Jakes.
Cu toate că sănătatea sa a slăbit și a pierdut pe iubirea vieții sale, în aprilie 2022 – Dede, soția sa de aproape 70 de ani – credința, supunerea și dragostea lui Robertson față de Dumnezeu nu s-au clintit niciodată.
Lăsați să-i prețuiască memoria, sunt cei patru copii ai săi Tim, Elizabeth, Gordon și Ann; 14 nepoți; 24 strănepoți; și mii din familia CBN a misiunilor interne și internaționale.
Sursă text: CBNNEWS
2 comments
Condoleanțe familiei,Scumpă este moartea celor iubiți de Domnul !
Ne vom revedea !
Am urmărit cu drag emisiunile Fratelui Pat Robertson. Condoleanțe familieisi întregii biserici a lui Isus Hristos de pretutindeni.Dumnezeu sa întărească familia.