Înalta Curte a confirmat demiterea unei profesoare creștine care le-a spus
elevilor de la o școală din Londra, unde lucra ea, că a fi LGBT este un păcat.
Glawdys Leger le-a mai spus elevilor de la Școala Bishop Justus Church of
England din Bromley că persoanele transgender sunt „doar confuze”.
Ea a făcut aceste comentarii în timpul unei discuții despre „alianța” LGBT
cu elevii din anul 7 – în vârstă de aproximativ 11 ani. Discuția a făcut parte dintr-o
lecție de studii religioase.
Doamna Leger a fost suspendată în martie 2022 și concediată două luni mai
târziu pentru comportament neprofesional, în urma unei plângeri depuse de mama
unui elev. Mama a susținut că comentariile profesoarei au fost „foarte dureroase”
pentru copilul ei care „explora” cine erau ei în acel moment.
În decembrie 2023, un comitet de conduită profesională (PCP) a constatat că
acțiunile doamnei Leger au constituit un comportament neprofesional, deși nu i s-a
interzis să predea.
Doamna Leger a depus o acțiune în instanță împotriva Departamentului
pentru Educație referitor la concedierea ei, susținând că PCP nu i-a pus
comentariile în context și că publicarea deciziei comisiei pe site-ul Agenției de
Reglementare a Predării a fost o încălcare a vieții private.
Cu toate acestea, demiterea ei a fost considerată legală de judecătorul Lang
la Înalta Curte joia trecută.
În hotărârea sa scrisă, judecătorul a spus: „[Completul] și secretarul de stat
au luat o decizie legală și anume că publicarea constatărilor a fost o sancțiune
justificată și proporțională pentru conduita ei profesională inacceptabilă”.
Sursă articol: www.christiantoday.com
Traducere: Mirabella-Magda Barna