În fiecare generație, Biserica se confruntă cu o întrebare decisivă: va spune adevărul cu curaj sau va șopti de teamă? Astăzi, în inima unei republici democratice clădite pe libertate și claritate morală, Biserica se află la o răscruce, nu din punct de vedere teologic, ci al curajului. Întrebarea nu este dacă Biserica cunoaște adevărul, ci dacă îndrăznește să-l proclame în spațiul public.
De prea mult timp, bisericilor li s-a spus să păstreze tăcerea în privința politicii. Pastorii sunt avertizați să nu susțină candidații. Enoriașii sunt descurajați să discute despre alegeri în biserici. Teama de a pierde statutul de scutire de impozite a devenit un căluș, iar teama de a ofensa cultura a devenit o lesă. Dar această tăcere nu este neutralitate; este capitulare. Iar capitularea, în fața decăderii morale, este neascultare, afirmă Christian Vezilj într-un articol The American Thinker.
Mandatul scriptural de a lua atitudine
Scriptura nu este ambiguă în această privință. Hristos nu le-a poruncit ucenicilor Săi să fie ambasadori prudenți. El a spus: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15). Evanghelia nu se limitează doar la mântuire; ea este o chemare la neprihănire, dreptate și adevăr în toate sferele vieții, inclusiv în guvernare.
Profeții din vechime nu s-au ferit să se confrunte cu regii. Natan l-a mustrat pe David. Ilie l-a provocat pe Ahab. Ioan Botezătorul și-a pierdut viața pentru că a denunțat păcatul lui Irod. Acești oameni nu erau agenți politici; erau voci morale. Și curajul lor nu era opțional; era ascultare.
În Romani 13, Pavel ne amintește că autoritățile guvernamentale sunt instituite de Dumnezeu. Dar el avertizează, de asemenea, că liderii trebuie să fie „o teamă pentru cei răi”. Când conducătorii răsplătesc răul și pedepsesc binele, Biserica trebuie să ia atitudine. Tăcerea în astfel de momente nu este prudență, ci trădare.
Teama care reduce la tăcere
Multe biserici se tem de IRS. Se tem să nu-și piardă statutul 501(c)(3). Se tem să nu fie etichetate drept „politice”. Dar această teamă este nejustificată. Legea interzice bisericilor să susțină oficial candidați pe nume, dar nu le interzice să învețe valori biblice, să compare platforme sau să îndemne enoriașii să voteze în conformitate cu Scriptura.
Mai important, frica de om nu trebuie să depășească niciodată frica de Dumnezeu. „Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul. Mai degrabă, temeți-vă de Cel care poate distruge atât sufletul, cât și trupul în iad” (Matei 10:28). Când bisericile se tem de guvern, mass-media sau sondaje, uită cine este adevărata lor autoritate.
Biserica primară s-a confruntat cu leii din arene. Biserica de astăzi se teme de procese. Apostolii au fost închiși. Pastorii de astăzi se tem de presa negativă. Dar același Duh care i-a încurajat pe Petru și Pavel trăiește în noi. Același Dumnezeu care a închis gurile leilor și a deschis ușile închisorii încă domnește.
Influența pe care Biserica o uită
Biserica nu este o organizație non-profit fragilă; ea este Trupul lui Hristos. Este cea mai mare și mai durabilă instituție din lume. Numai în America, creștinii constituie majoritatea electoratului. Biserica Catolică, în special, atrage atenția a milioane de oameni. Dacă vorbește cu claritate și unitate, nu poate fi ignorată.
Politicienii caută în mod obișnuit sprijinul sindicatelor, corporațiilor și celebrităților. Aceste entități exercită influență pe baza banilor sau a popularității. Dar Biserica exercită ceva mult mai mare: autoritatea morală. Când Biserica vorbește, ea modelează conștiința. Când se mobilizează, ea schimbă alegerile.
Imaginați-vă dacă fiecare parohie, fiecare amvon, fiecare preot și pastor s-ar ridica și ar spune: „Iată valorile biblice pe care trebuie să le susținem. Iată problemele care contează pentru Dumnezeu. Iată candidații care se aliniază – sau nu se aliniază – cu aceste valori”. Ar exista reacții negative? Desigur. Dar Hristos a promis persecuție. El a promis și victorie.
Prețul lașității
Când Biserica tace, răul avansează. Când pastorii refuză să vorbească, se adoptă legi care batjocoresc planul lui Dumnezeu. Când enoriașii nu sunt îndrumați, votează orbește sau nu votează deloc. Și când creștinii abandonează urnele de vot, abandonează câmpul de luptă.
Acesta nu este doar un eșec politic, ci unul spiritual. Pentru că un om care nu se ridică și nu luptă pentru adevăr nu este doar pasiv. El este neascultător. „Deci, oricine știe să facă binele și nu-l face, păcătuiește” (Iacov 4:17).
Dumnezeu nu și-a chemat poporul la confort. El i-a chemat la curaj. El nu a promis ușurință; El a promis prezență. „Fii tare și curajos. Nu te teme și nu te înspăimânta din cauza lor, căci Domnul, Dumnezeul tău, merge cu tine” (Deuteronom 31:6). Această promisiune nu era doar pentru Iosua – este pentru fiecare credincios care îndrăznește să spună adevărul într-o lume ostilă.
Votul este o datorie sacră
Votul nu este doar o datorie civică, ci și un act moral. Este o formă de exercitare a influenței. Când creștinii votează, ei contribuie la elaborarea legilor care protejează viața, apără căsătoria, susțin dreptatea și păstrează libertatea. Când se abțin, ei permit altora să elaboreze aceste legi fără îndrumarea Scripturii.
Unii susțin că politica este prea murdară pentru Biserică. Dar dacă Biserica abandonează politica, lasă murdăria să se agraveze. Lumina trebuie să pătrundă în întuneric. Sarea trebuie să atingă putreziciunea. Evanghelia nu este doar pentru duminică, ci pentru fiecare zi, inclusiv pentru ziua alegerilor.
Un apel către toți creștinii: Ridicați-vă și votați
Să fie clar: fiecare creștin trebuie să voteze. Nu din spirit partizan, ci din ascultare. Nu pentru că politica este perfectă, ci pentru că dreptatea cere participare. A nu participa la alegeri nu înseamnă neutralitate, ci neglijență. Înseamnă să spui: „Să decidă alții ce fel de lume vor moșteni copiii mei”.
America a fost fondată pe principii divine, pe convingerea că drepturile noastre nu provin de la guvern, ci de la Dumnezeu. Că libertatea este sacră. Că viața este prețioasă. Că adevărul nu este relativ. Acestea nu erau idei seculare, ci biblice. Și dacă creștinii nu le apără, cine o va face?
Nu trebuie să fim leneși. Nu trebuie să fim indiferenți. Nu trebuie să ridicăm din umeri și să spunem: „Nu contează”. Contează. Contează pentru copilul nenăscut. Contează pentru familia asediată. Contează pentru generația următoare. Și contează pentru Dumnezeu.
A ignora responsabilitatea noastră civică înseamnă a ignora responsabilitatea noastră spirituală. A vota înseamnă a ne iubi aproapele. A vota înseamnă a apăra pe cei vulnerabili. A vota înseamnă a spune: „Eu și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24:15) – nu doar în privat, ci și în public.
Biserica trebuie să îndrume, nu să se ascundă
Unii susțin că bisericile nu ar trebui să se „implice în politică”. Dar aceasta este o falsă dihotomie. Biserica nu trebuie să devină o mașinărie partizană, ci trebuie să devină o busolă morală. Ea trebuie să-și îndrume oamenii către candidați și politici care reflectă adevărul biblic.
Această îndrumare nu este constrângere; este ucenicie. Nu este manipulare, este formare. La fel cum bisericile predică despre căsătorie, creșterea copiilor și administrarea bunurilor, ele trebuie să predice și despre implicarea civică. A evita acest lucru înseamnă a lăsa credincioșii nepregătiți și vulnerabili la înșelăciune.
Și da, vor exista reacții negative. Dar acesta este prețul adevărului. Hristos nu a fost crucificat pentru că era politicos. A fost crucificat pentru că era îndrăzneț. Biserica nu trebuie să se teamă de cruce; trebuie să o îmbrățișeze.
Un apel la acțiune
Este timpul ca Biserica să-și amintească ce este. Nu este o organizație non-profit. Nu este un club social. Ci o ambasadă a împărăției. O voce care strigă în pustie. Un stâlp al adevărului într-o cultură în ruină.
Să lăsăm sindicatele să susțină. Să lăsăm Hollywoodul să facă campanie. Să lăsăm corporațiile să finanțeze candidații. Dar să nu lăsăm Biserica să tacă. Să o lăsăm să vorbească, nu ca un partizan, ci ca un profet. Nu pentru a câștiga alegerile, ci pentru a trezi o națiune.
Pentru că atunci când Biserica vorbește, nu numai că se adoptă legi mai bune, dar se ridică și lideri mai buni. Lideri care se tem de Dumnezeu mai mult decât de sondaje. Care slujesc poporul, nu donatorii lor. Care înțeleg că dreptatea înalță o națiune, dar păcatul este o ocară pentru orice popor (Proverbe 14:34).
O moștenire demnă de lăsat
Către tați și mame, pastori și preoți, enoriași și profeți: tăcerea voastră va răsuna prin generații. Dar la fel și curajul vostru. Dacă vorbiți, copiii voștri își vor aminti. Dacă rezistați, nepoții voștri se vor ridica. Dacă votați cu convingere, veți lăsa o moștenire de dreptate.
Sursă articol: Tribuna.us
