Comunicat
4 posts
Informare cu privire la Legea nr. 489/2005 // comunicat al Cultului Creștin Penticostal
Având în vedere discuțiile care au apărut în spațiul public referitoare la Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul cultelor, aflată în dezbatere în Parlament, vă comunicăm poziția Cultului…
Share
Biroul de presă al Cultului Creștin Penticostal | Comunicat
Biroul de presă al Cultului Creștin Penticostal a luat cunoștință cu stupefacție de prezentarea eronată și tendențioasă a unui eveniment organizat de corul studențesc al Bisericii Tabor din Timișoara. Corul…
Share
DISCERNĂMÂNT ÎN ERA DEZINFORMĂRII
Creștinii sunt chemați să fie mărturisitori ai adevărului, nu mărturisitori ai minciunii. Astăzi, am primit un mesaj care m-a surprins profund: cineva mă întreba dacă botezul cu Duhul Sfânt a…
Share
MESAJUL PREȘEDINTELUI CULTULUI CREȘTIN PENTICOSTAL, cu ocazia începerii noului an școlar 2024-2025
Dragi elevi, dragi părinți și bunici, dragi educatori, La fiecare mijloc de septembrie, emoțiile sporesc, grijile și neliniștile își fac loc în familii, dar și în inimile celor de la…
Share