Eram doar un adolescent când am auzit prima dată de Iosif Țon. Venise să predice la Dej și am făcut tot ce mi-a stat în putere ca să ajung acolo. Biserica era arhiplină, nu mai era loc nici în picioare. Nu am reușit să intru, dar m-am strecurat lângă o fereastră deschisă și am stat acolo, cu sufletul deschis, flămând după Cuvânt. Din frânturile pe care le-am prins, am înțeles un singur lucru: omul acela vorbea din partea lui Dumnezeu.
După acel moment, a urmat o noapte pe care n-am s-o uit niciodată. Cineva mi-a împrumutat un volum dactilografiat cu predici de-ale lui Iosif Țon. Foi A4, bătute la mașină cu litere tremurate și uneori greu de citit. Dar fiecare cuvânt era viu. Nu m-am putut opri din citit până n-am ajuns la ultima pagină. Erau acolo mesaje ca „Fiți oameni”, „Curajul de a fi altfel”, „Asaf și problema răului” și toate mi-au aprins în inimă o dorință nouă, arzătoare, pentru o viață autentică de credință.
L-am mai auzit o dată în Timișoara, la Biserica Baptistă Nr. 1, într-o predică de rămas bun, cu puțin timp înainte să plece din țară. Îmi amintesc că părea un om înalt în duh, hotărât, dar cald, plin de dragoste pentru Biserică și pentru Adevăr. Apoi au urmat anii în care l-am ascultat duminică de duminică la Radio Europa Liberă. Prin vocea lui, radioul ne aducea Vestea Bună a Evangheliei și ne spunea că „vor veni vremuri de libertate peste România”, cuvinte care, în întunericul comunismului, păreau aproape imposibile. Dar Dumnezeu a fost credincios.
Înainte de Revoluție, am pus mâna pe prima carte adevărată scrisă de el: “Credința adevărată”. Am citit-o de două ori, cel puțin. Fiecare pagină era aducătoare de lumină și de înțelegere a felului în care Dumnezeu și-a condus Biserica peste vremuri. Și, în același timp, fiecare pagină era o chemare la o credință trăită, nu doar rostită.
După căderea comunismului, Iosif Țon a fost mai mult decât un predicator. A fost un catalizator. Un om prin care Dumnezeu a deschis drumuri noi pentru evanghelicii din România. A fost printre primii care au visat o Alianță Evanghelică și a făcut pași concreți pentru ca acel vis să devină realitate. A susținut nașterea postului Radio Vocea Evangheliei, a investit în educația teologică, a călătorit prin toată țara, aducând lumină și claritate în multe biserici.
Deși am fost de puține ori aproape de el, deși nu am făcut parte din aceeași denominație, nici nu am fost implicați direct în aceeași lucrare, influența sa a fost adâncă, personală, transformatoare.
Pentru toate acestea, azi îmi plec capul cu recunoștință. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru omul acesta. Pentru curajul lui. Pentru cuvântul rostit la vreme potrivită. Pentru felul în care l-a folosit, fără teamă, fără compromis, fără rușine de Evanghelie.
Iosif Țon nu e doar un nume din istoria evanghelică a României. Pentru mine, el e unul dintre acei oameni care m-au ajutat să învăț ce înseamnă să-L urmezi pe Cristos cu toată inima, chiar și atunci când lumea întreagă merge în direcția opusă.
Și pentru asta, din toată inima:
Mulțumesc, Doamne, pentru Iosif Țon.
