ALEGEREA LUI DUMNEZEU ADUCE ODIHNĂ
„Știi când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul.” (Psalmul 139.2)
„Voi, negreşit, v‑aţi gândit să‑mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine.” (Geneza 50.20)
Nu te plânge niciodată de locul în care te‑ai născut, de educația pe care ai primit‑o, de slujba pe care o ai, de greutățile pe care le întâmpini; nu‑ți imagina niciodată că te puteai afla pe o treaptă mai înaltă decât ești acum, dacă ți s‑ar fi oferit un alt context, cu circumstanțe mai favorabile în cadrul cărora să fi beneficiat de o altă sferă de influență. Dumnezeu Își cunoaște planul și știe ce vrei, cu mult mai bine decât știi tu însuți. Probabil că acele lucruri pe care le disprețuiești și pe care le socotești limitări și piedici fatale sunt tocmai lucrurile de care ai cea mai mare nevoie. Probabil că ceea ce tu privești ca fiind piedici, obstacole și motive de descurajare reprezintă nişte oportunități pe care ți le oferă Dumnezeu; nu e nimic nou că pacienților nu le plac medicamentele, chiar dacă nu au nici o dovadă certă că acestea ar fi otrăvuri.
Nu! Pune capăt lipsei de răbdare! Înăbușă invidia care îți roade inima când vezi că situația ta e diferită de a altora. Supune‑ți sufletul, sau, mai bine zis, înalță‑ți sufletul deasupra frustrărilor pentru a putea accepta cu bucurie voia lui Dumnezeu și pentru a face cum se cuvine lucrarea Lui. Şi aceasta chiar în situația în care te afli, în sfera ta de influență, în anonimatul în care îți duci zilele, împotriva ispitelor cu care te confrunți. Şi atunci vei descoperi că situația în care te afli nu este nicidecum în opoziție, ci, de fapt, în armonie deplină cu binele tău. ––Horace Bushnell
Cunosc o nestemată care n‑are
Preţ concurenţial aici, sub soare;
Nici chiar chimiştii cei mai perspicace
N‑o pot falsifica sau contraface.
Puterea nestematei e enormă:
În bogătaşi, pe cei săraci transformă;
Un fir de praf – în piesă de tezaur,
Un mic pahar – într‑un pocal de aur,
Un fluierat stângaci – în simfonie
Şi punga goală‑n mare avuţie.
Un nume dat din Cer i‑arată firea:
Se cheamă, pur şi simplu, MULŢUMIREA…
Prelucrare de C.M. a unui fragment dintr‑un poem compus de H.W. Longfellow
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey