COMORI ASCUNSE
„Domnul îți va deschide comoara Lui cea bună.“
(Deuteronom 28.12)
„Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă
într‑o țarină.“ (Matei 13.44)
Se spune că undeva în oraşul Dresda este păstrat un ou de fier
cu totul remarcabil. De acest ou se leagă o legendă conform căreia
un prinț ar fi trimis acest ou logodnicei sale cu o anumită ocazie.
Când l-a primit, tânăra s-a uitat la el şi, dezgustată, l-a aruncat pe
jos. Când s-a lovit de podea, s-a declanşat un arc secret şi din oul
de fier s-a rostogolit un miez de argint. Când l-a ridicat de jos a
atins un alt arc secret şi din el a ieşit un pui de aur. A luat puiul
în mâinile făcute căuş şi, din nou, a atins un alt arc secret şi din
puiul de aur a ieşit o coroană de rubine. A atins încă un arc secret
ascuns în coroană, şi înaintea ochilor ei a apărut un magnific inel
de logodnă cu diamante.
Învățătura creştină ajunge la mulți oameni asemenea acestui
ou de fier, fără prea multă frumusețe exterioară; şi poate că la înce-
put ei o tratează cu dispreț, dar când se gândesc mai bine şi încep
s-o studieze şi s-o practice, ea le pune sub ochi tot felul de lucruri
extraordinare, până când ajung să descopere în ea o uniune eternă
cu minunatul şi splendidul Împărat al cerurilor. Le revelează po-
căința, credința, iertarea, pacea, curăția, slava. Ceea ce la început
fusese disprețuit şi respins devine în cele din urmă mărgăritarul de
mare preț, comoara inestimabilă, slava slăvilor.
Aşa cum din adâncurile cele mai întunecate se scot nestema-
tele care împodobesc coroanele monarhilor, în adâncurile unei
religii care la început părea întunecată se găsesc acele haruri care
te gătesc „ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei“, şi care te
transformă într-o fiică de împărat, „plină de strălucire înăuntrul
casei împărăteşti“. —John Bate
Ridică-te, suflete-al meu, şi-ți ia zborul
Spre ceruri, pe aripi sublime,
Și lasă credința să treacă prin norul
Ce-n văi de capricii te-ar ține.
Născut printr-o naştere nouă, cerească,
De ce m-aş târî prin țărână?!
De ce după fleacuri lumeşti să tânjească
O inimă-n slavă stăpână?!
De ce să m-adăp cu lumeştile ape,
Aici unde răul se-aşterne,
Când văd strălucind zi de zi mai aproape
Comorile vieții eterne!
Eu vreau pe vecie cu Domnul să fiu
Și dragostea Lui să mă scalde;
O altă comoară mai mare nu ştiu,
N-o iei cu-ale lumii smaralde.
Curând întâlni-voi pe nori pe Cristos,
Desprins de-a pământului tină,
Și-atunci bucuria cea scurtă de jos
Va fi bucurie deplină.
—omas Gibbons
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
