CURAJ SFÂNT
„Dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala.” (Faptele Apostolilor 4.29)
„Vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” (Faptele Apostolilor 4.31)
Curajul sfânt nu este acel tip de curaj cu care sunt obișnuiți oamenii. Este lucrul de care lumea are cea mai mare nevoie, dar în același timp este şi lucrul pe care lumea și creştinii lumești din biserici îl critică și îl urăsc cel mai mult.
Curajul sfânt este o condamnare perpetuă și aprigă a tot ce este stricat. El nu‑şi are originea pe pământ sau în mintea omului; este o experiență divină și o virtute cerească. Curajul sfânt înflorește numai pe tulpina unei conștiințe absolut curate; îmbobocește numai sub soarele luminii spirituale care străluceşte într‑un suflet.
Credinciosul conştient de prezența unui curaj sfânt neîngrădit în adâncul sufletului său cunoaşte în bună măsură care sunt emoțiile unui înger. Dar acest curaj sfânt trebuie să fie întronat într‑o inimă, și nu poate fi întronat acolo decât numai după ce Eul a fost răstignit. Doar atunci când dragostea de faimă, putere, statut social și confort, mândria mentală și mândria ecleziastică, precum și orice necurăție fizică și spirituală vor fi îndepărtate – abia atunci va învălui curajul sfânt sufletul respectiv, dăruindu‑i o îndrăzneală neclintită.
Oamenii laudă acest curaj sfânt, însă numai atunci când nu se apropie prea mult de ei. Cei care mai adăpostesc în mintea lor rămășițe ale firii pămânești admiră acest curaj așa cum ar admira un vulcan – de la o mare distanță unde se simt în siguranţă.
La fel ca întotdeauna, și în zilele noastre este nevoie de îndrăzneală sfântă şi neclintită. E la fel de mare nevoia de un asemenea curaj sfânt şi la amvon. Curajul acesta nu este un dar pe care ţi‑l acordă Biserica; nu se primește la ordinare, prin punerea mâinilor. Nu este rezultatul unor nervi de oţel. Nu este produsul culturii, al politicii sau al instruirii militare. Curajul sfânt izvorăște din puritatea conștiinței și din botezul umplerii cu Duhul Sfânt.
––G.D. Watson107
O, Duh Sfânt ce nu ştii de frică,
Căci de nimic Tu nu Te temi,
Coboară‑n inima mea mică,
S‑ajung ca Tine‑n orice vremi.
Să fiu puternic în furtună
Şi calm când valuri vin şuvoi,
Umblând cu Tine împreună,
Crezând că‑i Dumnezeu cu noi.
Tu mă‑nveţi prin Sfânta Carte
Şi tot ce‑mi spui vreau să‑mplinesc:
Pe Eul meu să‑l dau la moarte,
Unit cu Tine să trăiesc.
––Autor necunoscut108
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
