Scara dintre pământ și cer.
„Și a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau și se coborau pe scara aceea.” (Geneza 28:12)
Iacov era pe fugă, obosit, nesigur, cu inima încărcată de vină și teamă. Nu se afla într-un loc sacru, ci într-un loc al rătăcirii. Și totuși, tocmai acolo, în noaptea aceea obișnuită, Dumnezeu îi vorbește printr-un vis: o scară rezemată de pământ, cu vârful în cer, pe care îngerii se suiau și se coborau. Cerul nu era închis, iar pământul nu era abandonat. Între ele exista o legătură vie. Aceasta este o revelație esențială: legătura dintre cer și pământ nu este realizată prin strădania omului, ci prin inițiativa harului divin. Dumnezeu coboară spre om înainte ca omul să poată urca spre Dumnezeu. În lumina Noului Testament, această scară capătă un chip și un Nume. Isus Însuși spune: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). El este scara vie, puntea dintre cer și pământ. Întruparea Lui este coborârea cerului, iar jertfa și învierea Lui sunt deschiderea drumului spre Tatăl. Nu există altă cale. Augustin spunea: „Cel ce ne-a creat fără noi nu ne mântuiește fără noi, dar El este Cel care coboară primul.” Scara lui Iacov ne arată că Dumnezeu nu a rupt legătura cu omul, nici măcar atunci când omul greșește. Harul nu a fost retras, ci oferit. Este cutremurător să observăm că Iacov se trezește și spune: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta și eu n-am știut!” (Geneza 28:16). De multe ori, și noi trăim lângă scară fără să o vedem. Harul este aproape, dar graba, vinovăția sau obișnuința ne orbesc. Isus este prezent, calea este deschisă, cerul este mai aproape decât credem. Această scară ne amintește că viața nu este doar orizontală – muncă, griji, lupte – ci are o dimensiune verticală. Trăiești ca și cum cerul ar fi departe sau ca și cum scara ar fi deja lângă tine? În ce domeniu al vieții tale ai nevoie să urci prin credință pe Cristos, lăsând în urmă teama și vinovăția?
RUGĂCIUNE
Doamne Isuse, Îți mulțumesc că Tu ești scara care leagă pământul de cer. Prin Tine am acces la Tatăl și speranță pentru viața mea. Amin
Autor: Geanina Gula
1 comment
Yo, 55lllogin just got on my radar. Seems alright so far. Easy to navigate the site, and the bonuses are pretty tempting. Hope it’s not a scam LOL. I’ll update after I tested more. Check out 55lllogin for yourselves.