Uimire, teamă și începutul vindecării.
„Iosif a zis fraților săi: „Eu sunt Iosif! Mai trăiește tatăl meu?” Dar frații lui nu i-au putut răspunde, așa de încremeniți rămăseseră înaintea lui.” (Geneza 45:3)
Uimire, teamă și începutul vindecării. Momentul în care Iosif se descoperă fraților săi este unul dintre cele mai încărcate emoțional pasaje din Scriptură. O propoziție scurtă – „Eu sunt Iosif!” – sparge tăcerea a zeci de ani și aduce trecutul, cu toată greutatea lui, în prezent. Nu este de mirare că frații rămân încremeniți. Într-o clipă, toate amintirile îngropate, toate temerile nespuse și toate mustrările conștiinței se adună într-un singur adevăr imposibil de evitat. Ce au simțit ei? Mai întâi, șoc. Cel pe care îl crezuseră mort stă înaintea lor viu, puternic și cu autoritate deplină. Apoi, teamă – nu o teamă abstractă, ci frica aceea adâncă ce vine din conștiința vinovată: „Acum suntem pierduți.” Urmează, fără îndoială, rușinea: privirea celui trădat îi dezbracă de orice justificare. Nu mai există scuze, nu mai există explicații. Doar adevărul gol. Dar, dincolo de toate acestea, începe să se contureze și o altă stare: așteptarea judecății. Puterea este în mâna lui Iosif, iar ei sunt lipsiți de orice control. Tocmai aici, însă, Dumnezeu pregătește o surpriză a harului. Cel care ar fi avut toate motivele să se răzbune alege să se descopere nu cu mânie, ci cu dor: „Mai trăiește tatăl meu?” Prima lui întrebare nu este despre vină, ci despre relație. Nu despre trecut, ci despre legătura care încă îi unește. Încremenirea fraților este, de fapt, o pauză între vină și iertare. Un moment sacru în care Dumnezeu oprește fuga omului de adevăr și îl așază față în față cu realitatea. Nu pentru a-l zdrobi, ci pentru a-l transforma. Iosif, ca instrument al planului divin, devine o oglindă vie: ei văd nu doar ce au făcut, ci și ce ar fi putut pierde definitiv. Și totuși, descoperă că Dumnezeu a fost mai mare decât răul lor. Cum reacționezi când Dumnezeu aduce la lumină adevăruri incomode despre trecutul tău? Fugi, te aperi sau rămâi tăcut înaintea Lui?
RUGĂCIUNE
Doamne, sunt momente când adevărul Tău mă oprește și mă lasă fără cuvinte. Ajută-mă să nu fug de Tine. Transformă frica mea în încredere, rușinea în pocăință și trecutul meu în loc al harului Tău. Amin
Autor: Geanina Gula
