De ce îl iubim pe Vladimir Pustan...

Dacă citiți istoria lumii veți vedea că acei creștini care au făcut cel mai mult pentru lumea actuală au fost tocmai aceia care s-au gândit cel mai mult la lumea viitoare, ar zice Tozer. Și Vladimir e unii dintre ei. Maratonist pentru lumea viitoare. Evanghelizări, botezuri, oameni reabilitați, case construite, orfani ajutați, bătrâni și săraci sprijiniți…

Dacă priviți livezile de pomi veți constata că cei mai încărcați au crengile rupte. Rodul bogat e ținta atacurilor. Cu pietre nu aruncă nimeni în copacii de ornament. Nici măcar la antrenamente…

Dacă cercetați Scripturile veți vedea că „Dumnezeu îndreaptă pe cei înconvoiați” (Psalm 145:14b). Pentru că Hristos nu rupe nici trestiile frânte, nici oamenii curbați de apăsare. El doar îndreaptă. Și spinările, și ochii și pașii.

Dacă studiați iubirea lui Dumnezeu veți vedea că atunci când un om nedrept prigonește un om drept, Tatăl nostru e de partea celui drept. Iar când un om drept prigonește un om nedrept Dumnezeu e de partea celui prigonit. Dumnezeu e mereu cu prigoniții. Indiferent de consecințe, EL este turnul lor de scăpare.

Dacă veți căuta prieteni veți constata că nu-i întâlniți la mese de răsfăț, la picnic sau entertainment. Ci în necazuri, în durere, în apăsare. Prietenia nu e cea care se întoarce după furtună. E cea care rămâne!

De ce-l iubim pe Vladimir Pustan? Pentru că iubirea e cel mai bun medicament. Iubirea nu vindecă numai pe cel bolnav. Ci și pe cel care-o oferă. (Oare ne-am întrebat vreodată de ce face risipă de iubire Dumnezeu?) Cioran spunea că la nașterea oricărui om Dumnezeu a pus o sămânță divină în el. Dacă nu încolțește se transformă în otravă. Și mă gândeam eu în aceste zile că i-aș fi spus filosofului Cioran că sămânța e iubirea. Dacă iubirea nu încolțește devin otravă!