“Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9)
O eroare cumplită infectează biserica în ziua de azi: oamenii ocupă o relație cu Dumnezeu pe care nu o ocupă de fapt. Unii își pun nădejdea într-o relație cu Dumnezeu care în fapt nu există. Blestemul religiei este că propagă asemenea idei. Există convingerea că toți suntem copiii lui Dumnezeu și când vorbim despre “O Dumnezeule și Tată al omenirii”, asta include pe toată lumea. Biblia pur și simplu nu ne învață că Dumnezeu este Tatăl omenirii. La un moment dat, Isus i-a acuzat pe farisei că sunt copiii diavolului. “Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul.” Asta nu prea se potrivește cu tonul religios al multora din ziua de azi. Suntem cu toții o familie, așa ni se spune. Aceasta concepție trece cu vederea lucrarea de răscumpărare. Dacă omul are o relație așa de armonioasă cu Dumnezeu, de ce a trebuit să moară Isus pe cruce? Care a fost scopul răscumpărării? O altă eroare propagată cu acest gen de gândire este că omul e bine așa cum este. Dacă omul se află într-o armonie așa de mare cu Dumnezeu, de ce există între oameni așa o lipsă de armonie cu alții? Învățătura pe care o dă religia nu este născută din faptele istoriei.
Tatăl meu ceresc, Îți mulțumesc pentru uluitorul har al Domnului Isus Cristos care m-a adus în părtașie cu Tine. Nu cunosc nicio altă bucurie decât părtășia cu Ta. Amin.
A. W. Tozer – Umblarea mea zilnică
