Orgoliul nu ține cont de studii, de religie, de vârstă, de culoare politică, de poziție socială, de sex, de nimic. Orgoliul are un întreg arsenal pentru a ucide, dar înainte de altceva, cea mai la îndemână armă folosită este vorba; Iată exemplul: „Atunci ei au zis: „Veniți să urzim rele împotriva lui Ieremia! Haidem să-l ucidem cu vorba și să nu luăm seama la toate vorbirile lui!” (Ieremia 18:18 EDC100)
Pe stadion, la microfon, pe stradă, în casă, la birou, în instituții de cultură, orgoliul are dreptate, are ultimul cuvânt și la el se încheie totul fără virgulă, ci cu punct. Orgoliul știe tot, nu suportă să fie corectat sau confruntat, nu are de învățat nimic de la nimeni, are idei, vrea să fie ascultat și aplaudat fiindcă din așa ceva el se hrănește.
Orgoliul nu comportă divinul, nu are etnie, dialect, nu este condus de milă și în unele cazuri ucide chiar omul pe care îl influențează. În prima jumătate a anului 2025, 37 de bărbați din România și-au ucis partenera sau soția și mult mai mulți le-au agresat fizic sau emoțional. Orgoliul nu are simțul măsurii, nu are respect, nu are bună cuviință sau credință.
Orgoliul nu este republican, democrat, USR- ist, PSD-ist, AUR-ist, PNL- ist, comunist, monarhist, rus, ucrainean, israelian, european, mulatru, galben, roșcat, sau cetățean de culoare. Pe acest fond, promovarea unui conducător politic, a unui partid sau curent politic, este pe cât de dăunătoare, pe atât de periculoasă, mai ales dacă se face în numele credințelor.
Orgoliul își construiește părerea, o dezvoltă și o promovează pentru a fi aplicată de alții. Dacă este contrazis sau confruntat, amplifică vocea, abandonează tematica folosind alte cuvinte, apelează la injurii, jigniri, înjosiri sau amenințări. Dacă toate acestea nu-i dau satisfacția câștigătorului, amenință anturajul, rudeniile, proveniența, familia, chiar viața.
Când cuvintele folosite nu i-au adus împlinirea, apelează la forță, urmărind eliminarea persoanei care îl incomodează. Vă doresc să vă aflați la adăpost când lovește biciul, după cum spunea dreptul Iov: „Vei fi la adăpost de biciul limbii, vei fi fără teamă când va veni pustiirea.” (Iov 5:21 EDC100)
Orgoliul nu are credință, nici smerenie, frică de Dumnezeu și dragoste. Orgoliul caută defecte în interlocutor și dacă nu găsește le inventează; dar iubirea și dragostea, găsește scuze în aproapele chiar dacă acesta a greșit.
„Dragostea este răbdătoare și plină de bunătate.
Ea nu este invidioasă, nu se laudă, nu se manifestă arogant, nu încalcă regulile bunului simț, nu își urmărește interesele proprii, nu se supără și nu se gândește la ce este rău.
Dragostea nu se bucură de nedreptate, ci este preocupată cu satisfacție de adevăr.
Ea suportă mereu consecințele, crede totdeauna, speră totdeauna și are o totală răbdare.
Dragostea nu se sfârșește niciodată.” (1 Corinteni 13:4-8 BVA)