Frumusețea vieții nu există într-o lume fără cer. Nu poți vedea frumusețea ierbii ce a înverzit, nici a florilor ce au izbucnit în laude pentru Dumnezeu, nu poți auzi clipocitul apei ce se așterne cuminte, decât dacă ți-ai umplut ochii de cer.
Nu poți vedea nici o fărâmă de frumusețe dacă ochii tăi nu s-au umplut de Sfintele Scripturi. Frumusețea se descoperă, se recunoaște prin ochii luminați de adevăr, de revelație sfântă. Când Dumnezeu nu ocupă sufletul tău, lumea este o aglomerare, un zbucium, un zgomot asurzitor care nu se mai oprește.
Când Dumnezeu luminează lăuntrul tău perdeaua obtuzității cade și frumusețea ți se descoperă miraculos. Fără frumusețe, viața încetează să mai fie un miracol și devine o statistică obositoare: câte zile, câți bani, câte sarcini, câte facturi…?
Când Dumnezeu nu ne este Prieten, nici un om nu ne poate deveni prieten, iar viața sărăcește cumplit. Frumusețea este tihnită, este așezată în dulcea vorbire unul către altul.
Ne-am pierdut frumusețea când răstiți și grăbiți uităm să fim prieteni. Ce urâtă este lumea bârfei, răutății și vorbelor ce întunecă. Ce luminoasă este prietenia în Domnul.
Ieri, pastorul Alin Jivan a rostit câteva cuvinte care m-au răscolit și m-au marcat profund. Spunea că: ,,nimeni nu înțelege de ce credincioșii care se roagă au lacrimi pe obraz sau strigăte de bucurie. Nimeni nu înțelege faptul că atunci când un copil de Dumnezeu se roagă, prin fața ochilor lui trece Dumnezeu cu biruințele, mila și îndurarea Lui…’’
Lasă-L pe Dumnezeu să treacă prin fața ochilor tăi și astăzi.
Amintește-ți de dragostea Lui care te-a câștigat cu prețul zdrobirii Sale.
Amintește-ți de brațele Lui care te-au purtat din tinerețea ta până azi și încă vor să te mai poarte.
Amintește-ți de cuvintele Lui dătătoare de viață și speranță.
Amintește-ți că în ziua grea, El a stat lângă tine și nu te-a părăsit.
Amintește-ți că ai un acoperiș deasupra capului și o pâine pe masă datorită Lui.
Amintește-ți de vina iertată și de promisiunea unui viitor cu El.
Lasă-L pe Dumnezeu să treacă prin fața ochilor tăi și astăzi.
Viața nu este frumoasă doar atunci când decupăm și așezăm în album o zi sau un eveniment, ci viața cu adevărat frumoasă este atunci când îi dai sens și semnificație.
Nu deveni doar un colecționar de evenimente frumoase, ci caută să ai o viață frumoasă prin întregire, prin armonia pe care o dă credința.
Ne urâțim când ne înstrăinăm de Dumnezeu, când intrăm în sarabanda goanei după aici și acum, când devenim sumbri față de aproapele nostru.
Nu mărunțiți viața făcând slalom printre zile în așteptarea concediului mult visat, ci odihniți-vă zilnic în Hristos și bucurați-vă de tot ce El ne-a dăruit.
Sufletul care a cunoscut frumusețea nu mai poate îmbătrâni, ci doar schimbă un fel al frumuseții cu altul. Adevărata frumusețea este să îmbraci sufletul cu virtuțile dumnezeiești, care niciodată nu se vor demoda.
Poate că mulți întorc capul după hainele tale, coafura ta, machiajul tău, dar dacă nu întorci sufletul nimănui după tine, nu ai câștigat nimic, întrucât ești doar un trup la modă, ce se perindă prin lume.
Nu pleca azi la drum cu nervi, nu te lăsa năpădit de buruienile îngrijorării, nu lăsă inima neînsămânțată de Cuvânt și neudată de Izvorul de Apă Vie al rugăciunii.
Frumusețea adevărată este mereu personală. O porți cu tine, o porți în suflet și în minte și îmbogățește orice loc, orice om.
Tu ești o făptură minunată doar atunci când ochiul tău vede bine lucrările lui Dumnezeu și văzându-le, să izbucnești în laude pentru El.
Fii un om frumos.
3 comments
‼️TOTAL FALS‼️ TOTAL NEBIBLIC.
⚠️Pe de o parte Sunt oameni care vad atatea lucruri frumoase si sunt atat de pozitivi si nu au nici o legatura cu Scriptura si nici nu cunosc Scriptura. ⚠️ Iar pe de alta parte Dumnezeu in Scriptura ne spune sa fim înțelepți ca serpii, sa analizam oamenii, situatiile imprejurarille si nu sa mâncăm orice ni se da.
Aceasta presupune sa fii în garda nu sa vrezi “frumusete” peste tot si nu sa crezi pe oricine.
Dumnezeu ne cheamă la o avea o atitudine critica și de analiză nubsa ne avantam sa vedem “frumuseti” altfel ajungi un om neintelept(dupa cum spune Scriptura)adică un fraier în termeni seculari si actuali si vei ajunge sa crezi pe orice om care îți arunca niste fraze din aceste siropoase scrise mai degrabă sa judece pe cei ce “au tupeul” sa le spună pastorilor ca greșesc si nu sa vadă câtă “frumusete” este în unii oameni si in unii pastori care manipuleaza oamenii pentru popularitate si pentru multe alte motive si care se folosesc de oameni.
‼️Asemenea fraze ca aceste sunt merite cu scop sa manipuleze oamenii și sa ii faca sa creadă ca dacă judeca lucrurile si oamenii nu au nimic din Scriptura in ei. ADICA O MINCIUNA.
‼️Ai Scriptura in Tine dacă citești si daca implinesti ce scrie in Biblie nu absolut orice te învață un pastor/popa.
‼️ Pastorul si popa trebuie verificat după Biblie dacă ceea ce spune sune după Cuvântul Lui Dumnezeu și nu sa te Avanti si sa crezi ca orice Pastor care are popularitate nu mai trebuie cercetat si verificat in ceea ce vorbește si in ceea ce face.
‼️ Si Ravi Zacharias a avut succes la a abuza femei si sa faca extrem de mult rău, tocmai pentru ca s-a neglijat Scriptura are spune ca orice om si pastor trebuie sa fie sub o autoritate și nici nu l-a mai verificat nimeni.
Minunat gand fr Florin Ianovici!Sunteti un om minunat!Multumesc!
Suntem frumoși când ajungem la statura plinătatii Lui Hristos,prin cunoașterea Lui!