Precum un copil care primește ceva ce își dorește de la parinții lui, așa a fost și bucuria mea citind acestă afirmație veche de peste 3000 de ani.
Când te gândești la ce înseamnă să trăiești un asemenea îndemn, te cuprind fiori de bucurii. Cât de diferită ar fi lumea fiecăruia și apoi lumea tuturor dacă fiecare ar trăi astfel!
Iată câteva moduri practice prin care putem să îi punem pe ceilalți în valoare:
1. Complimentează-i pe oameni atât în privat cât și în public!
Nu știu cum se face că majoritatea oamenilor nu se sfiesc să-și vorbească de rău semenii în public dar li se pare nepotrivit să evoci calitățile și eforturile semenilor lor când au făcut ceva demn de apreciat!
A vorbi oamenii de bine este o trăsătură hristică. O societate a binelui se dezvoltă pe baza unei culturii a vorbirii de bine a semenilor nostri.
2. Recunoaște meritele celor din jurul tău.
Este important să ne corectăm vederea și să ne ajustăm dramatic critica negativă, distructivă.
Este ceva duhovnicesc să recunoști contribuția celorlalți la viața ta. Fiecare om lângă care stăm mai multă vreme ne influențează într-un anumit fel. Este foarte important să aducem recunoștință celor care o fac în mod pozitiv. Fii atent la binele care se face în jurul tău și apreciază-i pe cei care îl fac.
3. Ajută la ridicarea celor mai de jos.
Îmi place ce spunea un autor: “După verbul A IUBI, A AJUTA, este cel mai frumos verb din lume”. Impresionant de adevărat este și ce spunea Zig Ziglar: “Poți obține ce-ți dorești în viață dacă îi ajuți și pe ceilalți să obțină ce vor”. Asta am experimentat-o din plin în viața mea și încă trăiesc acest principiu.
4. Ajută-i pe oameni să câștige!
Se zice că oamenii vor uita cu timpul cuvintele frumoase pe care le-ai spus dar nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă lângă tine și cât de departe au ajuns cu ajutorul tău. Când ajuți oamenii să aibă anumite victorii în viețile lor, tu însuți ești cel mai mare câstigător!