Când eram copii, așteptam cu nerăbdare Halloweenul. Nu știam nimic despre cum a început, sau care erau semnificațiile din spatele lui. Tot ce știam era că puteam să ne îmbrăcăm amuzant și să mergem prin cartier și oamenii să ne dea bomboane.
Informațiile pe care urmează să le primiți sunt pentru a vă ajuta să înțelegeți ce presupune pe plan spiritual și cât este de serioasa gravitatea Halloween-ului. Nu este pentru a vă strica distracția, ci pentru a pune întrebarea: Ar trebui noi, ca și creștini, să ne alăturăm unui festival a cărui istorie și practici sunt pentru cei morți? Astăzi, cu Halloween-ul fiind o afacere de miliarde de dolari, pe locul 2 după Crăciun în comerțul cu amănuntul, puțini înțeleg adevărata natură și fundamentele istorice ale acestei sărbători oculte.
Originea Halloween-ului
Cuvântul „Halloween” își are originea în Biserica Catolică. Aceasta provine de la cuvintele „All Hallows Eve”, „All Hallows Day” sau „All Saints Day”. Această zi a fost pusă deoparte pentru a cinsti sfinții. Sărbătoarea a fost înființată pentru a încerca să distragă atenția de la practicile păgâne care au loc în această zi în fiecare octombrie. Deși poate bine intenționat, încercarea de a „creștina” practicile păgâne nu poate fi niciodată plăcută lui Dumnezeu, iar Halloween-ul poate fi cel mai viu exemplu în acest sens. Unii cred că imigranții irlandezi care au fugit de mana cartofului (Marea Foamete este declanșată de apariția manei de cartof, originară din America. Phytophora infestans- boală fungică- pare a fi originară din America de Sud, mai exact Peru, deși există voci care susțin că ar fi originară din America de Nord și a ajuns în Europa prin intermediul vaselor venite din Baltimore sau New York – sursa Wikipedia ) și-au adus originile în America în anii 1840s.
În cercurile oculte și vrăjitorești, 31 octombrie reprezintă o zi de închinare numită Samhain (pronunțată Sow-en). Acesta este anul nou Celtic. Istoria ne spune că celții erau închinători ai zeilor pământului, ai spiritelor pădurilor și ai zeităților soarelui. O legendă explică faptul că pe Samhain spiritele tuturor celor care au murit de-a lungul anului se vor întoarce în căutarea corpurilor vii pe care să le posede pentru anul următor. Se credea că era singura lor speranță de a intra în viața de apoi. A fost, de asemenea, ziua în care cei vii aveau să comunice cu morții (cu o eficiență sporită). Această practică se numește necromanție. Citim din nou și din nou – din surse oculte – că Halloween-ul se concentrează pe venerarea și contactul strămoșilor morți și pe comunicarea cu tărâmul spiritelor.
Deuteronom 18:11 ne spune că Dumnezeu consideră această practică rea. Vedem exemple de necromanție portretizate în filme precum The Sixth Sense, Lion King și Ghost, pentru a numi câteva. Indiferent de locul sau de modul în care a început practica ritualică, un lucru este sigur – Dumnezeu interzice contactarea oricărui spirit dacă nu este Duhul Sfânt!
Simboluri de Halloween
Ne dati ori nu ne dati
Iată trei dintre posibilele origini ale „trick or treat”-ului din zilele noastre:
- La începuturile practicii de Halloween, oamenilor le era frică ca nu cumva duhurile rele să le facă rău în casele lor, așa că lăsau mâncăruri în afara caselor lor pentru a-i ține departe de căminele lor, fericiți.
- Europenii au încercat să „creștinizeze” acest ritual păgân numindu-l „souling”(oferitul de “prajituri de suflet” – un fel de prajitura specifica ca metoda de rascumparare a sufletelor mortilor). Ei ieșeau și strângeau prăjituri de suflet. Cu cât primeau mai multe prăjituri, cu atât insemna ca trimiteau mai multe rugăciuni pentru rudele moarte.
- Pentru a sărbători recolta recent finalizată, celții au oferit daruri de mâncare zeilor. Adesea mergeau din ușă în ușă pentru a colecta alimente pentru a le dona zeităților lor. Istoria ne spune că, de Halloween, celții terorizau mediul rural și populația, măcelăreau vitele și le lua ca pradă pentru a le mulțumi zeilor lor.
“Ne dati ori nu ne dati“-ul de astăzi constă în a merge din casă în casă și a primi bomboane de la toți vecinii. Chiar dacă Halloween-ul ar fi total inofensiv și lipsit de tradiția păgână, tot aș fi îngrijorat să-mi iau copiii din ușă în ușă și să iau bomboane de la oameni pe care poate nu îi cunosc. În restul anului, îi învățăm pe copiii noștri să nu ia nimic de la un străin. Dar de Halloween, încălcăm propriile reguli!!! Si mai grav… îi încurajăm, oare ce face asta pentru înțelegerea unui copil?
Jack o’Lantern (un felinar realizat dintr-un dovleac (sau o ridiche) scobit în care sunt tăiate găuri pentru a reprezenta trăsăturile feței, făcute de obicei la Halloween).
Celții care trăiau în ceea ce este acum Marea Britanie și nordul Franței aveau să poarte un felinar când mergeau în ajunul zilei de 31 octombrie. Aceste felinare erau sculptate din napi mari și se credea că luminile țin spiritele rele departe. Copiii sculptau fețe în ridichi, numindu-i „Jack o’lantern”. Oamenii au început mai târziu să folosească dovleacul pentru a purta o lumină mai mare.
Mitul din spatele lui Jack o’Lantern a fost că un om pe nume Jack a făcut un pact cu diavolul și a trebuit să rătăcească fără scop prin întuneric cu doar o bucată de cărbune din iad într-o ridiche pentru a-l ghida.
Există mulți oameni care cred că o persoană nu poate deveni niciodată creștină dacă a făcut un pact cu diavolul. Nu-i adevărat. Înainte ca o persoană să-L accepte pe Hristos, ea aparține deja diavolului. În Ioan 8:44a, Isus ne spune: „Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru.”
Dar invitația lui Isus în inimile lor îi eliberează pe oameni! Deci, de ce ar face diavolul o înțelegere cu cineva, când acesta este deja al lui? Dacă îl chemi pe Dumnezeu să te ierte – indiferent cum a fost trecutul tău – El te va asculta astăzi.
Vrăjitoarele
Când am crescut, ni s-a spus mereu că vrăjitoarele sunt închipuiri. Vrăjitoarele sunt reale. Biblia vorbește despre ele în mai multe pasaje. Astăzi, vrăjitoria este o religie foarte populară printre tinerii noștri din America. Cine ar fi crezut vreodată că o elevă de onoare în vârstă de șaptesprezece ani din Detroit, Michigan, ar putea da în judecată școala ei pentru dreptul de a purta pentagrama ei, care este un simbol al religiei sale wicca (vrăjitorești). Aceasta este exact ceea ce a făcut Crystal Seifferly, potrivit Chicago Tribune, pe 10 februarie 1999.
Religia wicca nu crede în diavol sau Satana. Ei cred în cinci elemente, care sunt zeii falși ai forțelor. Cele cinci elemente sunt pământul, vântul, focul, apa și spiritele. Vrăjitoarele nu pretind că sunt închinători ai diavolului. Vrăjitoarele nu cred că Biblia este adevărată, așa că nu vor accepta un personaj din Biblie la închinare. Multe vrăjitoare se vor ascunde în spatele ecologismului ca o acoperire pentru adorarea lui Gaia, zeița numită „Mama Pământ”.
Pisica neagră
Pisica neagră a fost mult timp asociată cu vrăjitoria. Multe superstiții au apărut în legătură cu pisicile. Se credea că vrăjitoarele se pot transforma în pisici. Unii credeau că pisicile sunt spiritele morților. Prietenii și rudele care muriseră s-ar fi întors adesea, cu sufletele lor locuind intr-un animal – adesea o pisică neagră. Pisicile negre au rămas un simbol al Halloween-ului până în prezent. În ajunul anului lor nou, care era pe (31 octombrie), se credea că Samhain îi chema împreună pe toți cei decedați. Morții aveau să ia forme diferite, spiritele rele luând formă de animale – cei mai răi luând formă de pisici.
Credința în oamenii care se întorc din morți nu este o credință creștină. Această credință se numește reîncarnare. Biblia ne învață că omul moare o singură dată. „Și după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea judecata” (Evrei 9:27).
Îmbrăcarea în costume
În timpul sărbătorii Samhain, a avut loc un festival de foc în onoarea zeului morții. Focurile sacre erau aprinse pe vârfurile dealurilor în onoarea zeilor falși. Istoria ne spune că, după incendiul de la Samhain, oamenii se temeau să meargă acasă în întuneric. Ei se temeau să nu fie posedați de spirite. Ei se îmbrăcau în costume și sculptau fețe înfricoșătoare în suporturile lor de foc. Ei sperau că spiritele se vor teme și nu îi vor deranja.
Fără să știe, copiii din societatea noastră continuă această practică păgână îmbrăcându-se în diverse costume. Dovleci sunt acum obiectele pe care le aleg pentru a sculpta în ei fețe. Purtarea măștilor morții este încă folosită în întreaga lume în închinarea la demoni.
În concluzie…
În Deuteronomul 18:10-12, Dumnezeu a dat poporului său nouă lucruri de care să se ferească. Multe dintre aceste practici merg mână în mână cu tradițiile de Halloween și merg direct împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.
- Sacrificiul uman: În antichitate, ei ofereau copii zeilor falși ai focului. Focul a fost folosit de păgânii care venerau zei de foc, ca Baal. Pentru a-i potoli pe acești zei, ei ofereau copii în foc.
- Divinație/Ghicitul: Dacă te uiți mult la televizor, nu poți rata reclamele clarvăzătorilor și ale oamenilor care ar trebui să-ți cunoască viitorul. Această practică este condamnată în Biblie.
- Observatori al timpurilor/Observatori ai vremurilor:Aceasta este astrologia. Creștinii nu cred că stelele le pot călăuzi viața. Creștinii cred că Dumnezeu ne va călăuzi viața prin Cuvântul său.
- Magician: Persoana care folosește incantații pentru a pune sub vrajă ceva sau pe cineva
- Vrăjitorii: Vrăjitoarele nu sunt personaje fictive. Exodul 22:18 spune: „Să nu lași pe vrăjitoare să trăiască.” Deși creștinii Noului Testament cu siguranță nu acceptă practica Vechiului Testament de a executa vrăjitoarele, adevărul este că ei au devenit membri acceptați în cultura noastră de astăzi.
- Secret Charmer/Amulete: Obiecte care sunt făcute de cineva pentru a te proteja sau pentru a-i blestema pe alții.
- Consultant al spiritelor (duhurilor rele): un spirit (atâta timp cât nu este Duhul Sfânt, orice alt duh este rău) aceste spirite invocate de către cei care au această capacitate, vor imita o persoană dragă care este decedată creând impresia că poți comunica cu cei morți ale căror duhuri știu viitorul și pot să „consilieze” și să ofere „speranță”.
- Un magician sau vrăjitor: Un magician sau vrăjitor: O persoană care folosește magia (farmecele, descântecele și incantațiile) pentru a controla oamenii sau folosește practici oculte pentru a atrage oamenii în vrăjitorie.
- Medium: (cei ce cheamă duhurile) Cineva care pretinde că a contactat morții.
Deuteronom 18:10-12 spune: „ Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul Dumnezeul tău pe aceste neamuri dinaintea ta.”
S-ar putea să aveți o altă întrebare: Ce ar trebui să fac cu acele lucruri din viața mea care sunt asociate cu vrăjitoria?
Urmează Faptele Apostolilor 19:18-20, care spune: „ Mulţi din cei ce crezuseră veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră. Și mulți dintre cei ce se foloseau de meșteșuguri curioase și-au adunat cărțile și le-au ars înaintea tuturor; și au socotit prețul lor și au găsit cincizeci de mii de arginți. Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului.”
Deci, care este răspunsul la întrebarea noastră de deschidere – ar trebui un creștin să fie implicat în sărbătoarea păgână de Halloween? Nu!
Efeseni 5:11 spune: „ şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.” Nu numai că un creștin nu trebuie să ia parte la ce este rău, ci trebuie să-l osândim!
Hristos ne cere ascultarea, dar mai întâi El vrea inimile noastre. El dorește ca oricine cheamă numele Său să poată fi mântuit și eliberat de întuneric. Vrăjitoare, satanist, criminal. . . nu contează, El poate și te va ierta! Slavă Domnului!
Pașii spre mântuire sunt simpli.
Trebuie să recunoști că ai păcătuit împotriva lui Dumnezeu. „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23).
Trebuie să înțelegeți că pedeapsa pentru păcat este moartea. „Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23).
Trebuie să înțelegi că Dumnezeu te iubește indiferent de ceea ce ai făcut. „Dar Dumnezeu își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8)
Trebuie să mărturisești că Isus Hristos este adevăratul Mesia și să primești darul mântuirii. “Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,” (Romani 10:9-10).
De Eric Barger
Sursă text: HarbingersDaily