Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi, dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător.
Deseori de-a lungul vieții noastre de creștini vom întâlni și momente când vom fi puși în situația în care prin cuvintele pe care le vom rosti aproapelui nostru, fie vom împrăștia cuvinte de apreciere, de mulțumire, de laudă astfel încât inima acestora să fie umplută cu dragoste, fie vom trăi o viață duplicitară, umblând cu bârfeli și răspândind cuvinte nefolositoare, care nu vor zidi sufletește și care vor provoca răni adânci celor din jurul nostru.
Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește astăzi despre acest păcat care este folosit des de cei din lume, și anume păcatul clevetirii, acesta este un păcat pe care-l putem comite prin cuvintele noastre, prin limba aceasta care este un mădular mic, dar care poate aprinde un foc mare și poate provoca mult rău, pentru că prin cuvintele noastre fie vom ridica pe cel căzut, fie il vom îndepărta, bârfi sau disprețui în inimile noastre.
Vei recunoaște pe cel ce umblă cu bârfeli atunci când acesta va vorbi despre lucruri care nu-l privesc, care va critica și va judeca într-un mod constant pe aproapele său, bazându-se pe lucruri vagi și necunoscute de el dar pe care le va împrăștia altora, din dorința de a aduce în discuție viața altora, de a calomnia și de a defăima.
Ferește-ți inima de astfel de lucruri, de astfel de păcate comise prin cuvinte, în schimb caută ca prin cuvintele pe care le rostești să aduci leac și mângâiere celor căzuți, să împrăști o mireasmă de viață celor întristați, pentru că la aceasta ne-a chemat El, și aceasta este voia lui Dumnezeu cu privire la noi.
Domnul să te binecuvinteze!
Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, și din cuvintele tale vei fi osândit.
Cu prețuire,
Eduard Magyar