Domnul ne-a pus deoparte să reflectăm măreția Lui către cei care încă trăiesc în întuneric.
1 Tesaloniceni 4:1-8
Dumnezeu îl supune pe fiecare credincios unui proces pe care Biblia îl numește sfințire. Cu toate că este un cuvânt mare și confuz, înțelesul este simplu. A te sfinți înseamnă „a te face sfântˮ sau „a fi pus deoparte. Deci, atunci când ceva este sfințit, este separat de un scop comun și desemnat pentru unul sacru.
În Vechiul Testament, Dumnezeu a sfințit mai multe lucruri: a făcut ziua a șaptea sfântă, a ales tribul lui Levi ca preoți și a sfințit locuri precum cortul întâlnirii (Geneza 2:3; Numeri 3:1-51). Domnul sfințește și astăzi. Înainte de mântuire, suntem morți spiritual (Efeseni 2:1-3; Romani 5:10). Dar în momentul în care ne punem încrederea în Isus Hristos ca Mântuitorul nostru, păcatele noastre sunt șterse și suntem adoptați în familia lui Dumnezeu pentru totdeauna. Suntem separați ca fii (fiică) al lui Dumnezeu în scop sfânt. Nu trebuie să alergăm după câștig personal; trebuie să slujim lui Dumnezeu și să-i aducem onoare și slavă cu viața noastră.
Membrii familiei lui Dumnezeu, cunoscuți și sub numele de sfinți, sunt chemați să reflecte gloria Lui. Cuvântul „sfântˮ are aceleași rădăcini cu sfințirea. Primim această denumire nu pentru că trăim vieți fără păcat, ci pentru că Cel căruia noi aparținem este perfect sfânt.
