De o perioadă de vreme am observat pe rețele de socializare creștine o atenție sporită oferită femeii atât cât privește activitatea și implicarea ei în familie, biserică și societate. Unele dintre acestea sunt frumoase, ziditoare și demne de o publicare fie scrisă sau vorbită. Altele se încadrează undeva pe portativul dintre ridicol și aberant. Acestea din urmă mi-au produs un soi de dezamăgire care a mers către dezgust. Așa că m-am apucat să scriu ceva în direcția aceasta.
Stimați cititori, demnitatea femeii este stabilită de Dumnezeu prin creație! De atunci și până la venirea Domnului bărbatul și femeia poartă chipul lui Dumnezeu. În cursul istoriei omenirii perspectivele asupra femeii au oscilat funcție de influențele și interferențele sociale, politice, economice, culturale și religioase. Expresia „ajutor potrivit” din Geneza 2:18 nu descrie o ființă inferioară, deoarece termenul ebraic ezer este folosit adesea chiar pentru ajutorul oferit de Dumnezeu. Femeia a fost creată intenționat diferită, dar nu inferioară; complementară, dar nu lipsită de identitate. Dominația și conflictul dintre sexe apar ca efect al căderii în păcat, nu ca expresii ale idealului creației. Prin urmare, oricine transformă dominația masculină într-o virtute spirituală riscă să numească direcția biblică ceea ce Scriptura prezintă a fi o consecință a păcatului.
În lucrarea lui Hristos pe pământ se poate observa clar restaurarea demnității femeii. Isus nu a tratat femeia ca pe o categorie secundară, ci ca pe o persoană responsabilă spiritual, capabilă să creadă, să înțeleagă adevărul și să participe la slujire. El discută cu femeia samariteană și îi descoperă identitatea Sa mesianică (Ioan 4); o acceptă pe Maria din Betania în postura unui ucenic care stătea la picioarele Învățătorului (Luca 10); El a vindecat femeia gârbovă și o numește „fiică a lui Avraam” (Luca 13). După învierea Sa, Maria Magdalena primește misiunea de a transmite ucenicilor vestea că El este viu (Ioan 20). Din aceste exemple înțelegem că Hristos a readus femeia la demnitatea ei dată de Dumnezeu la creație, de aceea și folosește expresia “dar de la început n-a fost aşa”.
Restaurarea femeii de către Hristos are și un precedent profetic prin mesajul lui Ioel. Acest mesaj este preluat și dezvoltat de apostolul Petru în ziua Cincizecimii. Duhul Sfânt nu a fost oferit femeilor într-o măsură inferioară și nici darurile Sale nu sunt rezervate doar bărbaților. Afirmația din Galateni 3:28 nu anulează toate diferențele dintre bărbați și femei, dar exclude orice ierarhie a valorii înaintea lui Dumnezeu. Bărbatul și femeia sunt uniți în Hristos, moștenitori ai aceleiași promisiuni și participanți la aceeași mântuire.
Implicarea femeii în slujire trebuie înțeleasă prin chemarea lui Dumnezeu, caracterul creștin și discernământul comunității. Femeile pot sluji prin rugăciune, profeție, evanghelizare, misiune, mărturie publică, milostenie, educație creștină, muzică, ucenicizare, ospitalitate. Femeile mature au responsabilitatea de a le forma pe cele mai tinere (Tit 2), iar mamele au o influență spirituală decisivă în familie (2 Timotei 1). Aceste slujiri nu sunt „mărunte” și nici nu pot fi reduse la activități auxiliare. Maternitatea și familia nu pot fi minimalizate pentru ca femeia să fie considerată relevantă. O perspectivă biblică sănătoasă nu obligă o femeie să aleagă între familie și chemare, ci o ajută să-și recunoască responsabilitățile, sezoanele vieții și darurile încredințate.
O biserică matură nu confundă fidelitatea față de Scriptură cu perpetuarea automată a unor obiceiuri sau preferințe, dar nici nu trebuie să adapteze Scriptura presiunilor culturale doar pentru a părea relevantă. Întrebarea centrală nu este cine câștigă disputa dintre sexe, ci cum este respectată autoritatea Cuvântului și cum sunt administrate darurile si slujirea pentru zidirea Trupului lui Cristos.
O primă eroare întâlnită în anumite medii creștine este patriarhatul dus la extremă. În asemenea medii femeii i se cere să suporte tot felul de interdicții în numele supunerii. O asemenea abordare falsifică Scriptura. Efeseni 5 nu îi oferă soțului permisiunea de a domina, ci îi cere să-și iubească soția „cum a iubit și Hristos Biserica”, adică prin jertfire de sine. Nici o interpretare a supunerii nu poate anula poruncile privind iubirea, dreptatea, protejarea celui vulnerabil și confruntarea păcatului. Biserica trebuie să considere mărturia victimei, să protejeze viața, să abordeze corect abuzurile comise și să nu folosească rugăciunea sau reconcilierea ca substitut pentru responsabilitate, siguranță și dreptate.
O altă eroare este folosirea femeii fără recunoașterea chemării ei. În unele comunități, femeile sunt parte a activităților educaționale, caritabile, purtare de grijă a celor bolnavi, misiune. Darurile lor sunt acceptate și necesare. Femeia nu trebuie nici redusă la tăcere pentru că este femeie, nici promovată doar pentru că este femeie. Criteriile biblice ale caracterului, competenței, chemării și responsabilității trebuie aplicate cu seriozitate tuturor slujitorilor.
În unele spații apar riscurile acordării unei autorități incontestabile unei persoane carismatice. Faptul că o femeie profețește nu înseamnă că fiecare afirmație a sa este infailibilă. Profețiile trebuiesc cercetate (1 Corinteni 14), iar slujitorul trebuie să rămână supus Scripturii și responsabilității comunitare.
O altă abatere este definirea femeii exclusiv prin exterior: îmbrăcăminte, coafură sau aparență, în timp ce sunt ignorate mândria, bârfa, manipularea, nedreptatea și lipsa dragostei. Modestia este biblică, dar ea trebuie înțeleasă ca expresie a sfințeniei interioare, nu ca instrument de control unilateral.
Respectarea femeii în societatea contemporană presupune mai mult decât declarații ceremoniale. În familie, vocea ei trebuie ascultată, munca ei recunoscută, trupul și limitele ei respectate, iar dezvoltarea ei spirituală și profesională încurajată. În biserică, femeia trebuie privită ca soră în Hristos, purtătoare a chipului divin și beneficiară a darurilor spirituale, nu ca ornament, pericol sau forță de muncă anonimă. Comunitatea cu adevărat matură nu se teme de darurile pe care Duhul le oferă femeilor, dar nici nu le desprinde de Scriptură, caracter și responsabilitate. Acolo unde Hristos domnește, femeia nu este idolatrizată, exploatată sau redusă la tăcere, ci este iubită, protejată și chemată să slujească spre slava lui Dumnezeu.
Articol scris de: Corneliu Olan
