În ultimele zile, privesc la tot ce se întâmplă în spațiul public — mai ales la cazurile căderilor în păcat ale unor pastori cunoscuți — cu o durere adâncă în suflet. Ca pastor, dar mai ales ca om, soț și tată, știu ce înseamnă să porți pe umeri greutatea unei familii, să îți privești soția și copilul în ochi și să încerci să-i protejezi, în timp ce slujești cu dăruire o comunitate pe care o iubești. Slujirea nu este o simplă funcție administrativă a bisericii, nu e doar o slujire în baza chemării și a darurilor, ci este viața noastră pusă pe altar, cu toate vulnerabilitățile ei. Alături de noi, parcă într-un mod nemilos, tragem toată casa — soția, copiii, dar și bunăstarea.
Tocmai de aceea, cred că este momentul să ne oprim și să privim lucrurile cu un discernământ sfânt, prudență, reținere și cu genunchiul plecat.
Căderea morală a unui slujitor este o tragedie uriașă… nu există format de hârtie suficient de lat pentru a împrăștia transcrierea scrijelitului emoțiilor și nici creier care să o poată procesa complet… Ea dărâmă mărturii, frânge inimi și zdruncină echilibrul celor mai tineri — ai celor mici care vin după noi și caută modele de credință, ai celor depresivi care au început în sfârșit să găsească o coajă de bucurie neamestecată cu aromele dejecțiilor păcătoase din lumea de dincolo de „pedigriul” bisericii. Păcatul aduce întotdeauna suferință și necesită pocăință sinceră și restaurare după rânduială.
Dar defăimarea mincinoasă și executarea publică pe rețelele de socializare reprezintă un alt fel de rău. Ea nu vine dintr-o slăbiciune de moment, ci taie cu premeditare. Distruge fără milă imaginea unui om, zdrobește o familie și lasă răni adânci în copiii care își văd tatăl linșat public înainte ca vreun adevăr să fie dovedit. Scriptura ne previne clar să nu primim acuzații împotriva unui presbiter fără dovezile și martorii stabiliți după rânduială, tocmai pentru a împiedica astfel de judecăți de stradă.
Pentru cei care lansează ușor acuzații online, este bine de amintit că linșajul mediatic nu rămâne fără consecințe. Cazul cunoscut al pastorului american James MacDonald este un avertisment și un precedent serios: în urma unor acțiuni similare de defăimare, instanțele și procesele de arbitraj au obligat acuzatorii să își ceară scuze public pentru lipsa unui proces corect și să plătească despăgubiri de aproape 10 milioane de dolari (Surse: Christianity Today, The Roys Report). Legile civile și moralitatea biblică sancționează deopotrivă calomnia.
Dar dincolo de aspectul juridic, rămâne întrebarea duhovnicească: unde ne este dragostea?
Scaunul batjocoritorului nu trebuie confundat niciodată cu autoritatea bisericii. Acolo, în locul autorității, Dumnezeu a orânduit evaluarea și disciplinarea unor astfel de cazuri. Pentru că acolo, într-o oază a maturității spirituale, adevărul trebuie și poate fi spus întotdeauna cu dragoste — nu pentru umilire, ci pentru pocăință și vindecare. Dacă un slujitor a greșit, tragedia este evident mare. Dar dacă un om nevinovat este tăiat în bucăți pe altarul rețelelor sociale, tragedia devine o pată pe întreaga noastră comunitate.
Să ne rugăm pentru adevăr, pentru protecția familiilor și pentru o restaurare cu discernământ în trupul lui Hristos. Adevărul va ieși întotdeauna la lumină, însă rănile provocate de cuvintele aruncate cu ușurință rămân mult timp după ce furtuna se potolește. Ele nu se vindecă doar cu o cerere de iertare. Procesarea pașilor iertării înseamnă timp, multă rugăciune, lacrimi, diabet, consiliere, totul repetat uneori ani la rând. Nu pot cuprinde aici ce poate simți soția unui astfel de slujitor. Moartea, de multe ori, în contrast cu un astfel de episod, pare o banalitate blândă — e baba aia rea și morocănoasă, dar totuși blândă în contrast cu purgatoriul linșajului și al sacrificiului încrederii din căsnicie, poate chiar o poveste de dorit.
Dar dincolo de protejarea nevinovăției și de respingerea calomniei, nu trebuie să uităm niciodată că judecata începe chiar de la Casa Domnului. O credință autentică nu se măsoară în discursuri, amvon sau reputație publică, ci se reflectă direct în fapte, în curăția vieții trăite departe de ochii lumii. Slujirea nu ne oferă imunitate morală; din contră, ne cheamă la o veghere sporită, la o pocăință zilnică și la o trăire sfântă care să reziste nu doar la testul opiniei publice, ci la testul privirii lui Dumnezeu.
_„Căci suntem în vremea când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. Și, dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?”_
1 Petru 4:17
_„Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților. Cine vorbește de rău pe un frate sau judecă pe fratele său vorbește de rău Legea sau judecă Legea. Și, dacă judeci Legea, nu ești împlinitor al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul și judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască și să piardă. Dar tu cine ești, de judeci pe aproapele tău?”_
Iacov 4:11-12
Cu dragoste,
Pastor Flaviu Leontiuc
