Setea după Dumnezeu
„Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?” Psalmul 42:2
Există o sete a trupului pe care numai apa o poate stinge și există o sete a sufletului pe care nimic din această lume nu o poate potoli. Psalmistul nu spune: „Sufletul meu dorește ceea ce Dumnezeu îmi poate da”, ci „Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu!” Aceasta este foamea profundă a unei inimi care a înțeles că darurile lui Dumnezeu nu pot înlocui prezența Lui. Imaginea cerbului care caută cu disperare izvoarele de apă vorbește despre necesitate, nu despre preferință. Apa nu este un lux pentru el, ci viață. Tot astfel, Dumnezeu nu dorește să fie doar o parte importantă a existenței noastre, ci izvorul din care trăiește sufletul nostru. Augustin de Hipona spunea: „Tu ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până când își găsește odihna în Tine.” Uneori descoperim această sete tocmai în perioadele de uscăciune. Când lucrurile care altădată ne aduceau satisfacție nu ne mai împlinesc, când sufletul devine neliniștit și simțim că ne lipsește ceva, poate că Dumnezeu ne cheamă mai aproape. Putem ajunge însă să căutăm mâna lui Dumnezeu mai mult decât fața Lui: răspunsuri, vindecare, protecție, rezolvarea problemelor. Toate sunt dorințe firești. Dar maturitatea spirituală ne conduce spre o rugăciune mai profundă: „Doamne, mai presus de ceea ce poți face pentru mine, Te vreau pe Tine.” După ce însetează sufletul tău astăzi? După răspunsuri, siguranță, succes, apreciere — sau după Dumnezeu Însuși?
RUGĂCIUNE
Doamne, trezește în mine o sete tot mai profundă după Tine. Fii izvorul bucuriei, păcii și vieții mele și fă ca sufletul meu să Te dorească mai presus de orice. Amin.
Un gând pentru astăzi – link pentru comandă carte
