De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi.
Fiecare dintre noi trebuie să înțelegem că dacă, vom dori să avem parte de Împărăția lui Dumnezeu, atât cât mai avem de trăit pe acest pământ, și atât cât atârnă de noi, va trebui să ne păstrăm haina inimii curată și să ne păzim neîntinați în această lume.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi ne vorbește despre faptul că în mijlocul lumii acesteia, totuși noi, ca și copii ai lui Dumnezeu, răscumpărați cu preț de sânge, avem datoria de a ne trăi aceasta viață păzindu-ne de lucrurile acestei lumi, și curați înaintea Lui.
Caută mereu să-ți păzești inima de orice lucru rău și stricat din această lume, să nu lași niciodată ca aceste fapte ale întunericului să te influențeze, astfel încât să-ți murdărești sufletul și să fi lipsit de bucuria mântuirii, pentru că și tu ai primit din partea lui Dumnezeu, harul și puterea de a te ridica cu ajutorul Duhului Sfânt, împotriva oricărui lucru rău și stricat din această lume.
Îndepărtează de la tine toate acele lucruri din viața ta, pe care doar tu le cunoști, și care ști că nu îți vor aduce în inima ta acea pace și acea liniște, sufletului tău, obiceiurile acelea care ști că te despart de Dumnezeu și de prezența Sa, ci caută mai degrabă să faci din El, bucuria și fericirea sufletului tău.
Domnul prin Duhul Sfânt, ți-a dat și ție puterea aceasta de a te împotrivi păcatului, de a-l stăpâni și de a nu-l lăsa să îți aducă întristare sufletului tău, ți-a dat tot ce ai nevoie pentru ca tu astăzi să trăiești o viață plină de biruință.
Domnul să te binecuvinteze!
şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.
Cu prețuire,
Eduard Magyar