Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.
O inimă care se sprijină pe Dumnezeu și care alege să se încreadă în El chiar și atunci când va trece prin cele mai grele momente, când va trece prin cele mai adânci văi, este aceea inimă care va ști să fie plină de apreciere și după ce a trecut de val, pentru că una dintre temeliile inimii aceleia, este și mulțumirea.
Mulțumirea trebuie să fie o deprindere în viața noastră de creștini, pentru că trăind o viață plină de recunoștință, doar așa va ajunge și sufletul nostru să se bucure de pacea oferită de Dumnezeu și vom trăi într-o supunere față de voia lui Dumnezeu.
Niciodată să nu uiți să aduci jertfe de mulțumire înaintea Domnului pentru că, El întotdeauna își va găsi plăcere în sufletul acela care va ști să mulțumească pentru toate lucrurile, atât pentru binecuvântările pe care le primești din partea Lui, cât și pentru momentele acelea care au fost prilejul unor înfrângeri suferite de inima ta.
E ușor a trăi o viață mulțumitoare înaintea lui Dumnezeu, când toate lucrurile îți merg bine și când nu duci lipsă de vreun lucru, dar vreau să-ți reamintesc faptul că dacă ai această stare, se datorează doar bunătății lui Dumnezeu față de tine și nu de meritele tale. Dar ce vei face atunci când viața îți va aduce suferință, eșec sau înfrângeri?
Continuă să mulțumești Domnului chiar și atunci când valurile se vor ridica asupra ta, sau când crezi că ești fără speranță sau neajutorat, pentru că, atunci când vei avea o stare de mulțumire chiar și în momentele acelea, El va vedea recunoștința din inima ta și nu va putea sta nepăsător atunci când vei fi în nevoie, pentru că Domnul dorește să înveți mulțumirea la un alt nivel.
Mulțumește-i Domnului, pentru toate lucrurile!
Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.
Cu prețuire,
Eduard Magyar