Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.
Trăim vremuri grele și rele din toate punctele de vedere, pentru că, chiar dacă lucrurile din această lume par să fie bune, să nu ne lipsească nimic din punct de vedere material și să nu ducem lipsă de nimic în această lume, totuși, ele la suprafață par să fie astfel, dar în realitate, din punct de vedere spiritual, lucrurile se înrăutățesc din zi în zi. Constatăm că trăim momente când astăzi păcatul pe care îl consideram odinioară păcat, astăzi nu mai este privit la fel, când desfrânarea și poftele acestei lumi sunt puse la loc de cinste.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că lucrurile vor deveni din ce în ce mai rele, că oamenii vor ajunge astfel încât să se lepede de Dumnezeu, că mulți dintre ei vor iubi păcatul și vor face tot posibilul să trăiască în neorânduială și într-o separare de sfințire, de curăție a inimii. Dar pe noi, ca și copii ai lui Dumnezeu, nu ar trebui să ne surprindă toate acestea, pentru că știm că toate lucrurile tind să se îndrepte în această direcție, deoarece Domnul nostru revine să-și ia Biserica Sa în ceruri.
Noi, însă, suntem chemați să ne păstrăm integritatea în fața tuturor acestor lucruri și să rămânem tari în Domnul, trăind și având o purtare sfântă și evlavioasă. Starea noastră trebuie să fie conformă cu voia lui Dumnezeu, pentru că scopul fiecăruia dintre noi este să fim pregătiți în momentul când Domnul va reveni pentru Biserica Sa și să fim gata pentru întâlnirea în văzduh cu Domnul nostru, Isus Hristos.
Domnul să te binecuvinteze!
Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?
Cu prețuire,