Distribuirea unui verset biblic greșit îți poate aduce doi ani de închisoare în Finlanda. Päivi Räsänen a fost acuzată de săvârșirea unei infracțiuni motivate de ură pentru că a postat un verset biblic împreună cu opiniile sale despre căsătorie și sexualitate. După o bătălie de trei ani, în martie, un tribunal din Finlanda a susținut dreptul la liberă exprimare și a abandonat toate acuzațiile. Dar acum, Päivi Räsänen, fost Ministru al Afacerilor Interne, este din nou data în judecată.
Motivul pentru care a vorbit ea inițial poate să vă surprindă. Propria ei biserică s-a alăturat evenimentelor Pride la momentul respectiv, și era îngrijorată pentru că acționau în contradicție cu Biblia în care pretind că cred.
Aceasta este și o problemă în prea multe biserici americane. Le vine în minte gândul să fie în conformitate cu lumea.
În Finlanda, totuși, există o posibilitate reală ca o persoană să ajungă la închisoare pentru o presupusă insultă sau ofensă. Potrivit codului penal de acolo, dacă se constată că o persoană a exprimat o „opinieˮ sau alt mesaj considerat a fi „amenințător, defăimător sau insultătorˮ față de cineva, presupusul infractor ar putea fi condamnat la închisoare pentru până la doi ani.
Un tribunal finlandez a ajuns la o hotărâre unanimă mai devreme în acest an că „nu este atributul instanței de judecată de district să interpreteze conceptele biblice.ˮ Dar din cauza apelului procurorului în cazul respectiv, Dr. Päivi Räsänen, membru al parlamentului Finlandei, se va întoarce în instanță pe 31 august.
Aceasta a fost o luptă de patru ani pentru ea. Asta fac și aici, în Statele Unite, cei care urăsc pe Dumnezeu. Te târăsc în instanță și încearcă să te demoralizeze. Cuvântul „hărțuireˮ îmi vine în minte.
Ea crede că ei încearcă ca ea să fie dată ca exemplu, dar a afirmat că este pregătită să se apere în orice instanță de judecată va fi nevoie. Räsänen spune că a fost încurajată de sprijinul internațional pe care l-a primit, dar este îngrijorată că o hotărâre împotriva ei ar avea ecouri în întreaga Europă. Ea adaugă:
- „Dacă aș fi condamnată, ar avea consecințe în întreaga Europă, pentru că susținătorii LGBT sunt atât de activi și agresiviˮ, a spus ea. „Și au rețele foarte puternice … astfel că ar avea efecte și asupra altor țări europene.ˮ
Şi eu sunt de acord și cu punctul său de vedere că dacă ar fi găsită vinovată, ar rezulta în persecuția deschisă și legală a creștinilor.
O luăm de la capăt. Adevărul Bibliei este în mod literal pe băncile tribunalului.
Cu toate acestea, povestea are și alte aspecte. În 2019, ea a postat pur și simplu pe rețelele de socializare despre un eveniment Pride de atunci și despre decizia Bisericii Evanghelice Luterane de a-l susține.
Descriindu-și preocupările, Räsänen a spus:
- „Și a fost un șoc pentru mine și, ca membru al acelei biserici … am întrebat conducerea bisericii mele … ‘Cum este posibil să susțineți ceva, ca pe o chestiune de mândrie, ceea ce Biblia numește rușine și păcat?’ˮ
Acest lucru s-a întâmplat și în America, unde oamenii au fost arestați pentru ca au distribui anumite versete biblice. În acest caz, ea a postat din Cartea Romani, iar după ce o persoană a făcut o plângere penală împotriva ei, declarațiile anterioare făcute de ea au fost, de asemenea, supuse atenției.
După ce a fost depusă o altă plângere împotriva ei referitoare la opiniile privind relațiile între persoanele de același sex pe care le exprimase într-un program de radio, i-au fost aduse acuzații. Räsänen a fost interogată de poliție în total 13 ore, acuzată de „incitare împotriva minorităților sexualeˮ, ceea ce ar putea atrage o pedeapsă de doi ani de închisoare sau o amendă.
Ea s-a trezit stând la o masă în 2019, fiind întrebată despre opiniile sale biblice și semnificația din Cartea Romani, din care a postat pe Tweeter (Romani 1:24-27), care condamnă homosexualitatea ca păcat. Ea a fost acuzată de discurs de ură, încălcând demnitatea și egalitatea populației LGBTQ.
V-ați putea întreba dacă există vreo protecție pentru libertatea de exprimare și religie în constituția Finlandei. Da, de aceea a câștigat prima bătălie în instanță.
Dar Räsänen a recunoscut că întregul proces a fost ca o pedeapsă și ar putea avea „un efect inhibant asupra … creștinilor care cred în Biblie,ˮ considerând că cazul ei este o avertizare pentru ceilalți să nu vorbească despre credința lor, ceea ce face această situație atât de periculoasă.
- „Acum este momentul să folosim aceste drepturi pentru a vorbi și pentru a ne exprima credințele,ˮ a spus ea, avertizând cu privire la ceea ce ar putea lovi creștinii tradiționali care se țin de doctrina biblică. „Ce am vorbit sau ce am scris a fost despre lucruri similare pe care creștinii le-au rostit și le-au învățat timp de decenii, timp de 2.000 de ani.ˮ
Să nu uităm, dilema ei a fost generată de faptul că se ruga să găsească modul de a răspunde faptului că propria ei biserică susținea un eveniment Pride, ceea ce a fost descris ca fiind „destul de șocant pentru mineˮ. Mulți dintre prietenii ei au părăsit biserica, dar ea a decis să vorbească.
Cred că acesta poate fi punctul principal aici, că unii dintre liderii noștri bisericești din America trebuie confruntați cu compromisul sau cu încercarea de a merge cu lumea și de a mulțumi oamenii în loc să rămână fideli Cuvântului lui Dumnezeu.
Räsänen a scris și un pamflet în 2004 care a fost atacat, numit „El a creat Bărbat și Femeie: Relațiile homosexuale contestă conceptul creștin al umanității.„ Biroul Procurorului General din Finlanda a declarat că opinia ei era „probabil să stârnească ură și intoleranță.ˮ
Din nou, în cazul actual, ea se confruntă cu amenzi și până la doi ani de închisoare în caz de condamnare, dar cazul ei ar putea influența și scrierile biblice, declarațiile și predicile a mulți alții.
Ar trebui să ne inspire ori de câte ori un frate sau o soră în Hristos ia o poziție curajoasă pe baza fundamentului solid al Cuvântului lui Dumnezeu în locul cuvântului omului. Räsänen este un exemplu de a păstra credința și a avea bucurie chiar și în circumstanțe dificile.
Îi admir curajul. Ea a spus că întregul proces este în mâinile lui Dumnezeu și „…aceasta a fost o privilegiu și aceasta a fost chemarea mea să lupt acum pentru aceste aspecte biblice...ˮ
Amin. Să avem cu toții aceeași credință și perspectivă. Mai ales în vest, libertatea nu ne mai este un lucru garantat. Trebuie să luptăm pentru adevăr, pentru libertatea religioasă și libertatea de exprimare. Dacă nu, Evanghelia va fi cenzurată și reprimată chiar mai mult decât în ultimii ani.
Sursă text și foto: Harbingersdaily