Lola Sheen, fiica actorilor Charlie Sheen și Denise Richards, a uimit recent lumea divertismentului și mass-media când a publicat fotografii de la botezul ei precum și o mărturie detaliată.
Lola, în vârstă de 19 ani, și-a împărtășit săptămâna trecută într-o postare sinceră pe Instagram din experiența sa, menționând că ajunsese la „fundul sacului” înainte de a-L întâlni pe Hristos și de a îmbrățișa creștinismul.
În timpul unui interviu cu CBN News, ea și-a povestit călătoria, exprimându-și recunoștința și entuziasmul față de răspunsul pozitiv pe care l-a primit de la convertirea ei.
„A fost atât de încurajator și atât de copleșitor, dar în cel mai bun mod posibil. Dumnezeu poate cu adevărat să facă ceva într-un mod cu totul neașteptat”.
Sheen a continuat: „M-am simțit atât de singură la începutul drumului meu, iar acum pot să împărtășesc ceea ce a făcut Isus în viața mea.”
„Am crescut cu părinți care erau în industria filmului și întotdeauna m-am simțit foarte singură. Întotdeauna am simțit că nu pot găsi niciodată siguranța și că nu pot găsi ceva care să mă facă să mă simt ca fiind acasă.”
Sheen a spus că a început să se confrunte cu probleme de sănătate mintală când avea 16 ani și s-a luptat cu depresia. În ciuda faptului că și-a revenit, s-a trezit din nou în mijlocul unor probleme de sănătate mintală când a împlinit 18 ani, terapia și alte proceduri medicale nereușind să îi ofere alinare.
„De asemenea, m-am confruntat cu un sentiment de lipsă de siguranță și de demnitate”, a spus Sheen.
Situația ei s-a schimbat, însă, atunci când l-a întâlnit pe Hristos.
„Am crescut catolică… Întotdeauna am știut de Isus, dar nu L-am cunoscut niciodată. Lucrurile s-au schimbat atât de mult pentru mine când L-am întâlnit pe Isus. A fost ca și cum, ‘Acum, chiar Te cunosc, și simt că există o diferență între a merge la biserică pentru că trebuie și a merge la biserică pentru că Îl cunoști pe Isus’.”
„Isus chiar m-a găsit, și asta m-a schimbat. El m-a ales mai întâi pe mine și a fost prima dată când cineva m-a ales pe mine când eu nu eram într-o formă prea bună.”
Sheen a descris întâlnirea sa cu Isus într-o noapte, când era în pat, se chinuia să adoarmă și o bântuiau gânduri negative. Cu toată această anxietate care îi inunda inima și mintea, ea s-a trezit cuprinsă de tristețe, simțind că nu mai vrea „să fie aici”.
„Chiar nu mai îmi vedeam rostul meu aici pe pământ”, a spus ea, menționând că era fără speranță – până când s-a întâmplat ceva incredibil.
„Nu știu cum să descriu altfel decât că Isus a venit în camera mea”, a spus ea. „Nu experimentasem niciodată ceva asemănător. Prezența Lui a venit la mine. … Și am simțit acest sentiment copleșitor de pace în camera mea.”
Cu doar o zi înainte, ea vizionase un videoclip pe TikTok al unui influencer creștin care vorbea despre Isus, care a avut un impact puternic asupra ei. Ea crede că a „deschis ușa” pentru a-L lăsa pe Dumnezeu să intre.
„Cred că odată ce am început să mă gândesc la El, în noaptea următoare, atunci El a venit la mine. Chiar am simțit că m-a luat de mână și mi-a spus: ‘Sunt aici să te salvez și să încerci să mergi înainte de acum cu Mine’.”
Acesta a fost începutul unei noi călătorii. Sheen spune că și-a dat viața Domnului și de atunci a format o relație puternică cu Isus.
„Viața mea chiar s-a schimbat pentru totdeauna”, a spus ea.
Pocăința lui Sheen a stârnit vâlvă pe rețelele sociale, de când și-a împărtășit mărturia și fotografiile de la botez pe Instagram săptămâna trecută și este veșnic recunoscătoare pentru modul în care oamenii au reacționat pozitiv.
Ea a lansat, de asemenea, un podcast și plănuiește să meargă la facultate – toate acestea în timp ce continuă să își crească credința. Ea și-a povestit din experiența ei în primul episod al programului ei intitutlat „Heavenly Bonded” (n. trad. Legat de cer).
Sursa │CBN News
Traducere: stiricrestine.ro