Un cântăreț soul generat de Inteligența Artificială a ajuns pe
primul loc în topurile creștine cu un nou EP de Crăciun intitulat A Soulful
Christmas, care include piesele „Soul to the World” și „Jingle Bell Soul”.
Acest lucru a stârnit o nouă îngrijorare în rândul liderilor de închinare, care se tem
că credincioșii au început să asculte muzică creată de mașini, mai degrabă decât de
inimi umane.
Soloman Ray, cântărețul virtual, a figurat ca fiind un muzician soul din Mississippi
și a atras peste 324.000 de ascultători lunar pe Spotify.
Telespectatorii online au pus la îndoială autenticitatea muzicii sale, unul dintre ei
scriind: „Aceasta este inteligența artificială. Versurile sunt frumoase, dar pare atât
de greșit venind de la ceva fără suflet.”
Artistul religios Forrest Frank a declarat online că el crede că „inteligența
artificială nu are Duhul Sfânt în ea”, adăugând că este „chiar ciudat să-ți deschizi
duhul către ceva ce nu are duh”.
Adevăratul Solomon Ray, un lider de închinare din Montana care a lucrat cu
Elevation Woship, a declarat pentru Christianity Today că situația l-a amuzat, dar
și l-a întristat.
El a spus: „Mă demoralizează să văd oameni păcăliți de inteligența artificială”,
explicând că precizia vocală și alegerile creative i-au semnalat imediat că muzica a
fost generată de algoritmi și nu de un artist uman. El a adăugat că Dumnezeu
dorește mai degrabă o „închinare prețioasă” decât cântece create de mașini.
Creatorul din spatele personajului bazat pe inteligență artificială, Christopher
„Topher” Town, s-a descris online drept „omul din spatele mașinii”.
El a apărat proiectul, spunând că este „o extensie a creativității mele” și a susținut
că „Dumnezeu poate folosi orice mijloc pentru a ajunge la oameni”, chiar dacă
muzica „nu este interpretată” de un creștin.
Rugăciune pentru această situație:
Doamne, dă-ne înțelepciune în timp ce navigăm prin noi forme de creativitate și
ajută-ne să ascultăm cu discernământ și har.
Fie ca alegerile noastre în muzică și închinare să ne îndrume spre adevăr,
înțelegere și o dragoste mai profundă față de Tine și față de ceilalți. Amin.
Sursă articol: www.premierchristian.news
Traducere: Mirabella M. Barna
2 comments
Si creatiile AI sunt generate tot de oameni. Nu inteleg respungerea asta. Atat timp cat ne motiveaza si creeaza continut de calitate dupa voia lui Dumnezeu e binevenit.
Mă întreb de ce Domnul Isus nu a creat un conținut de calitate care sa ne motiveze, ci a venit să trăiască printre noi și apoi să se lase răstignit. Probabil că nu avea inteligența artificială.