Cazul tipografiei Easy Print Center în fața Curții de Apel București
După victoria istorică obținută anul trecut la CNCD prin care Consiliul a oferit câștig de cauză tipografiei (Easy Print Center) care a refuzat printarea unor afișe cu conținut de susținere a comunității LGBT, astăzi tipografia este pârâtă în fața Curții de Apel București, solicitându-se anularea hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și sancționarea tipografiei acuzată de discriminare.
Astăzi au fost depuse la dosarul cauzei apărările tipografiei pe care Curtea de Apel este chemată să le analizeze spre menținerea hotărârii CNCD ca fiind legală și temeinică. Amintim că hotărârea CNCD a stabilit faptul că refuzul tipografiei de a printa afișe despre comunitatea LGBT nu a vizat persoana solicitantului (condiție legală pentru existența unei fapte de discriminare), ci conținutul mesajului pe care acele materiale le promova. Consiliul a apreciat că solicitarea de a tipări acele pliante echivala cu impunerea exprimării unui mesaj contrar convingerilor persoanei reclamate.
Ca organizație care a susținut cauza tipografiei în fața CNCD, OCDL reafirmă că respectarea convingerilor personale este și trebuie să rămână un principiu fundamental într-o societate pluralistă, guvernată democratic. Drepturile specifice comunității LGBT nu pot anihila și nu pot prevala asupra dreptului fundamental la libertatea de conștiință.
Ne exprimăm încrederea că instanța va confirma legalitatea și temeinicia hotărârii CNCD, nefiind motive legale de anulare, reafirmând totodată faptul că libertatea de conștiință este o valoare fundamentală garantată și universal aplicabilă.
Știre inițială
CNCD a dat câștig de cauză tipografiei din București care a refuzat printarea unor afișe ce conțineau mesaje de susținere a comunității LGBTQ+, recunoscându-se astfel prioritatea libertății de conștiință.
Sursă stire: www.ocdl.ro