Pastorul și autorul de bestselleruri John Piper a abordat recent modul în care creștinii ar trebui să privească imaginea propriului corp fără a cădea într-o stare de dezonoare atunci când vine vorba de obsesia pentru aspectul exterior.
Într-un episod al podcastului „Ask Pastor John”, postat joi trecut pe site-ul Desiring God, un ascultător anonim a întrebat dacă este „păcat să mă bucur de felul în care arăt în timp ce continui această rutină sănătoasă”.
„Știu că este bine să fii sănătos, deoarece îmi dă mai multă energie și mă face să mă simt mai bine zi de zi, dar nu vreau să cad din nou în obsesie sau să-L dezonorez pe Dumnezeu cu concentrarea mea”, a remarcat ascultătorul.
„Înțeleg că El ar trebui să fie pe primul loc în toate lucrurile, inclusiv în ceea ce privește forma mea fizică. Dar dacă observ că corpul meu se schimbă, este greșit? Și dacă da, cum pot să mă abțin de la asta?”
Piper, rectorul Colegiului și Seminarului Bethlehem din Minneapolis, Minnesota, care a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem timp de peste 30 de ani, i-a încurajat pe ascultători să respingă afirmații precum „Îmi place cum arăt” sau „Este în regulă să observ cum arăt?” atunci când vorbesc despre propria înfățișare.
„Chiar dacă ambele fraze pot fi în general total nevinovate, acest mod de a vorbi va fi asociat cu percepția – poate nu reală, dar totuși o percepție – că această persoană este puțin prea preocupată de aspectul fizic, chiar dacă acest lucru nu este adevărat”, a spus Piper.
Piper a spus că indivizii ar trebui să fie prezenți în viață „ca persoane” care sunt „interesate de ceilalți”, mai degrabă decât „prezenți ca aspect fizic”.
„Să fim mai preocupați de sănătatea, frumusețea și atractivitatea personalității noastre decât de corpul nostru. Acesta este accentul copleșitor al Bibliei”, a continuat el.
„Să încercăm să ne îmbrăcăm, să ne comportăm și să vorbim în public într-un mod care să nu pună piedici în calea altor persoane în ceea ce privește pe Hristos, Evanghelia sau biserica, ceea ce înseamnă că ar trebui să evităm imodestia.”
Aspectul fizic, potrivit lui Piper, nu ar trebui să fie „remarcabil”, indiferent dacă alegerea vestimentară este „elegantă sau demodată”, deoarece modul în care cineva se comportă ar trebui să fie „efectul principal al prezenței noastre”, în loc de „felul în care arătăm”.
În ceea ce privește frumusețea femeilor, Piper a concluzionat că „femeile comentează în mod regulat aspectul fizic al celorlalte mult mai mult decât o fac bărbații”, citând Proverbe 11:22, care spune: „Femeia frumoasă şi fără minte este ca un inel de aur pus în râtul unui porc.„
„Cu alte cuvinte, frumusețea unei femei este bună și ar trebui să meargă mână în mână cu discreția, înțelepciunea, modestia și frumusețea caracterului, a inimii și a credinței”, a spus Piper.
„Dacă asta ești tu sau dacă ești bărbatul corespunzător, fii recunoscător. Fă exerciții fizice, mănâncă sănătos, îmbracă-te simplu și apoi uită de tine în slujba altora, pentru numele lui Isus.”
Sursă articol: www.christianpost.com
Traducere: Denisa Rus