Bisericile europene fac apel către liderii politici să facă tot ce le stă în putință pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
Conferința Bisericilor Europene (CEC) a declarat că țara se confruntă cu un „moment critic” în fața „lăcomiei teritoriale”.
„CEC îndeamnă liderii politici să ia decizii care să pună capăt uciderilor și să stabilească o pace dreaptă și durabilă în Ucraina”, se arată în declarația emisă de președintele CEC, Arhiepiscopul Nikitas de Thyateira și Marea Britanie.
El a afirmat că bisericile europene vor continua să fie solidare cu Ucraina.
De la începutul războiului, aceștia s-au rugat pentru încetarea conflictului și au lucrat pentru a încuraja dialogul și a oferi sprijin umanitar.
În weekend, biserici din întreaga lume s-au alăturat unei zile de rugăciune pentru pace în Ucraina.
Declarația CEC și-a exprimat solidaritatea cu bisericile din regiune și a susținut poziția Consiliului Ucrainean al Bisericilor și Organizațiilor Religioase (UCCRO), conform căreia Ucraina are dreptul să își apere suveranitatea și să își determine liber propriul drum.
„Fie ca mințile și inimile celor aflați la putere să fie transformate de lumina păcii lui Dumnezeu, pentru ca suferințele poporului ucrainean să ia sfârșit și ei să se bucure de dreptate și pace”, s-a rugat Arhiepiscopul.
„În acest moment critic, bisericile europene rămân vigilente și în rugăciune, urmărind deciziile liderilor politici”, a continuat el.
„Ne rugăm ca Dumnezeu să îi călăuzească spre a căuta pacea prin dreptate și ca forțele violenței, ale puterii și ale lăcomiei teritoriale să înceteze.”
„Așa cum ne amintesc Scripturile: «Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!» (Matei 5:9).”
Declarația vine în urma unor recente discuții de pace la nivel înalt în Alaska, între președintele SUA, Donald Trump, și președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Trump a făcut presiuni pentru ca Putin să se întâlnească față în față cu președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, însă eforturile sale au fost până acum respinse de Rusia.
Se pare că Putin cere ca Ucraina să renunțe la provinciile estice Donețk și Luhansk ca o condiție pentru a asigura pacea.
Trump a declarat în ultimele zile că ia în considerare „sancțiuni masive sau tarife masive, sau ambele” împotriva Rusiei, dacă aceasta nu arată mai multă implicare pentru pace în termenul de două săptămâni stabilit de SUA.
Sursă articol: www.christiantoday.com
Traducere: Denisa Rus