Sărbătoarea care bate la ușă este Halloweenul, o sărbătoare a mascaților, costumați sau deghizați în diverse forme care mai de care mai hidoase. Privim la practicile lor, ale acelora care așteaptă sărbătoarea (pentru multe popoare este a doua, ca importanță, după...
“Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și caldura, vara și iarna, ziua și noaptea!” (Geneza 8:22) Se zvonește că lumea va fi rasă de pe fața pământului de o bomba atomică sau de una cu hidrogen. Neamul omenesc va fi anihilat. Am vești pentru...
„Îi voi aduce înapoi și vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul lor cu adevăr și dreptate.’” (Zaharia 8:8) În ultimele câteva generații, biserica creștină din America L-a făcut pe Dumnezeu aproape un Dumnezeu al harului și...
Aplicația YouVersion Bible a depășit recent 800 de milioane de descărcări la nivel global, redefinind modul în care oamenii se conectează cu Biblia, disponibilă acum în peste 2.000 de limbi. Fondatorul YouVersion, Bobby Gruenewald, amintește că aplicația a pornit...
Pare straniu de medieval să condamni un om pentru rugăciunile lui Dar instanțele britanice au sfidat toate așteptările rezonabile ale democrației moderne, condamnând un bărbat pentru că a făcut exact asta pe străzile din Bournemouth, potrivit lui Paul Coleman, avocat...