„El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”
Psalmul 90:1
Ce afirmație remarcabilă pe care psalmistul, Moise, o face – una coaptă cu sens. O lectură a întregului psalm indică acele momente copleșitoare din viață în care majoritatea oamenilor le folosesc ca pe o cărare către casă. Omul este în mod natural înclinat spre ridicarea locurilor de siguranță și confort, dar chiar și cele mai puternice structuri se prăbușesc și cad. Si atunci? Aici, în acest verset, Moise stabileste viziunea mai sus decât cărămida și mortarul, betonul sau lemnul.
Moise a putut privi înapoi prin generațiile de sfinți din Vechiul Testament, până la Adam, pentru a vedea tot ceea ce Dumnezeu a fost pentru poporul Său. Cu toate acestea, l-a luat de la mângâierile casei lui Faraon, pentru o călătorie incertă de patruzeci de ani prin pustiu pentru a înțelege profunzimea, amploarea și tăria prezenței lui Dumnezeu.
Domnul Însuși va fi locuința noastră, un loc în care inimile noastre își găsesc siguranța și odihna.
Cei care locuiesc în Hristos își păstrează o reședință constantă, pur și simplu nu aleargă la El din când în când. Cuvântul Său devine la fel de necesar ca hrana zilnică, umplând mintea și inima cu Duhul Său.
Când omul nostru interior își odihnește speranțele numai în Dumnezeu, descoperim o sursă continuă de încurajare, direcție, speranță și iubire necondiționată – deasupra și dincolo de această lume.
Incertitudinea face parte din această viață, dar această asigurare rămâne fixă: Domnul a fost și va fi pentru totdeauna locuința poporului Său în toate generațiile.
Asteptand revenirea Sa,
