DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU ÎN NOI PENTRU ALȚII
„Vedeţi ce dragoste ne‑a arătat Tatăl.” (1 Ioan 3.1)
„Cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.” (1 Ioan 4.16)
„Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu.” (2 Tesaloniceni 3.5)
„Vedeți ce dragoste ne‑a arătat Tatăl” – nu ce dragoste a manifestat sau a demonstrat, ci ce dragoste ne‑a arătat, ne‑a dat‑o în dar: vedeţi de ce dragoste ne‑a făcut parte Tatăl.
Ce adevăr minunat este acesta, şi anume că dragostea lui Dumnezeu faţă de noi va rămâne în noi și se va transforma în dragostea noastră pentru alții! Oare nu tocmai aceasta a cerut Domnul Isus când S‑a rugat „pentru ca dragostea cu care M‑ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei”? (Vezi Ioan 17.26, n.red.). Adevărul afirmat aici este că Dumnezeu ne dă dragostea Lui ca să‑i putem iubi şi noi pe alții. El a trecut dragostea Lui în proprietatea noastră, ne‑a dăruit‑o în mod absolut, astfel încât acum ne aparține. Cine poate exprima profunzimea acestei sfirmaţii? Însăși inspirația își găsește alinare numai într‑o adorare plină de recunoștință: „Vedeți ce dragoste…”
Probabil că acum vom putea înțelege mai bine porunca cea nouă: să iubim aşa cum ne‑a iubit Mântuitorul, „cum v‑am iubit Eu”. La Calvar vedem o dragoste mai puternică decât moartea. Acolo observăm ce este adevărata dragoste și ce poate face ea. Când vom fi mânați de aceeași dragoste, vom fi gata să facem ce a făcut Mântuitorul. Acolo unde începe jertfa, începe și dovada iubirii. Să nu oferim – nici lui Dumnezeu și nici oamenilor – ceva ce nu ne costă nimic. Cel mai nobil lucru în lumea creată de Dumnezeu este o viață care se dăruiește cu generozitate. Oamenii firești, egoiști, nu pot înțelege slujirea și sacrificiul celor care „își trăiesc viața pentru alții, fără vreun scop propriu”.
Dar când dragostea noastră este făcută din același material cu a lui Dumnezeu, nu putem proceda altfel. Imperativele lui Dumnezeu devin imperativele noastre. Dumnezeu trebuie să‑Şi dăruiască dragostea, indiferent dacă sufletele oamenilor o primesc sau nu.
Dacă dragostea lui Cristos, cea mai sublimă dintre toate motivațiile, și slava lui Cristos, cel mai sublim dintre toate scopurile, ar deveni principiul dominant în acțiunile noastre, care dintre noi ar putea să nu trăiască cu generozitate pentru oameni și pentru Dumnezeu?
(Din New Testament Holiness de Thomas Cook. Folosit cu permisiunea Epworth Press.)
Aceia care‑n mod real
O, Doamne, Te iubesc
De vânt, de foc, de fum şi val
Deloc nu se feresc.
Căci dragostea turnată‑n ei,
Prin Duhul Tău cel Sfânt,
Le dă putere şi temei
Să stea sub Legământ.
Tu eşti esenţa vieţii lor
– De asta‑s conştienţi –
Şi astfel se trudesc de zor
Să fie influenţi.
Mântuitorul meu cel drag,
Sporeşte‑mi dragostea,
Iubind pe semeni, să‑i atrag
Sub crucea Ta să stea.
––Autor necunoscut
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
