CALEA CEA MAI NOBILĂ ÎN SUFERINȚĂ
„Să alergăm cu răbdare în alergarea care ne stă înainte.“
(Evrei 12.1 – KJV)
„Întăriți, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui,
pentru orice răbdare.“ (Coloseni 1.11)
Este foarte dificil să alergi cu răbdare. Alergarea sugerează mai
degrabă absența răbdării, nerăbdarea de a atinge ținta. De regulă,
noi asociem răbdarea cu relaxarea. O vedem ca pe îngerul care ve-
ghează lângă patul invalizilor. Într-adevăr, pentru un invalid răb-
darea este cea mai înaltă virtute, o încoronare a maturității spiri-
tuale. Cu toate acestea, nu cred că răbdarea invalizilor este nivelul
cel mai greu de atins. Cred că există un tip de răbdare care este şi
mai dificilă – răbdarea care aleargă. Dacă poți să stai liniştit când
treci prin suferință, să taci când eşti lovit de o soartă potrivnică,
presupune o mare putere. Dar eu cunosc ceva care presupune o
şi mai mare putere: puterea de a lucra când eşti lovit de o soartă
potrivnică. Să ai o mare povară pe inimă, şi totuşi să alergi; să ai o
mare suferință în suflet, şi totuşi să lucrezi; să ai o tulburare adâncă
în cuget, şi totuşi să faci ce ai de făcut zi de zi – asta înseamnă să fii
asemenea lui Cristos!
Mulți dintre noi am reuşi să facem față propriei suferințe fără
să ne plângem, dacă ni s-ar îngădui să ne facem timp pentru acest
lucru. Partea dificilă este că cei mai mulți suntem chemați să ne
exercităm răbdarea pe stradă, nu în pat. Suntem chemați să ne în-
gropăm tristețea nu în relaxare letargică, ci în slujire activă – la
centrala telefonică, în biroul de contabilitate, în atelier, în momen-
te de interacțiune socială, în contribuția la bucuria altuia. Nu există
un act mai dificil de îngropare a tristeții decât acesta; asta înseam-
nă „să alergăm cu răbdare“. —George Matheson
Răbdării noastre s-ar putea să-i lipsească – şi adesea chiar îi
lipseşte – unul dintre ingredientele principale; se poate prezenta
81
ca o aşteptare fără supunere care, dimpotrivă, înseamnă indolență,
amânare, tărăgănare; poate reprezenta atitudinea unui om care stă
degeaba şi nu face nimic, aşteptând şanse care nu au nici o legătură
cu harul, ci sunt exact opusul său; sau poate fi vorba despre o supu-
nere pasivă, lipsită de inițiativă, o aşteptare după intervenția Provi-
denței într-o atitudine de resemnare care simulează răbdarea, dar
care nu implică nici acțiune, nici îndrăzneală pentru Cristos; un
surogat de răbdare care, nefiind însoțită în prezent nici de alergare,
nici de luptă, nu va avea în viitor nici o cunună. Dar cine va lăuda
virtuțile răbdării spirituale, creştine, biblice, autentice?
—Dean Vaughan
O, Stăpâne divin, ajută-mă să nu caut neapărat să fiu mângâiat
pe cât să mângâi; sau să fiu înțeles de alții pe cât să-i înțeleg eu; ori
să fiu iubit tot atâta cât să iubesc. —Sfântul Francisc de Assisi
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
