MUSTRĂ CU BLÂNDEȚE
„Mustră pe cel înțelept, și el te va iubi!“
(Proverbele lui Solomon 9.8)
„Fraților, dacă s‑a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, și‑l întoarce un altul, să știți că […] va mântui un suflet de la moarte
și va acoperi o sumedenie de păcate.“ (Iacov 5.19-20)
Spuneți adevărul cu orice chip! Spuneți adevărul în aşa fel încât nimeni să nu poată înțelege greşit ce ați vrut să spuneți. Mus-
trați cu îndrăzneală şi fără teamă greşeala şi chiar mai aspru fărădelegea; toți martorii lui Cristos trebuie să fie „puternici pentru
adevăr“, dar fără să-şi piardă spiritul de omenie, dragostea, blândețea şi afecțiunea frățească.
Dacă trebuie să transmiți mesajul Răscumpărătorului divin,
atunci transmite-l cu lacrimile Răscumpărătorului. Priveşte în ochi,
dar cu blândețe, pe cel mai rău dintre semenii tăi, aşa cum orice om
ar trebui să privească un alt om – amândoi de viță împărătească –
chiar dacă unul îşi poartă coroana, iar celălalt şi-a amanetat-o.
—W. Morley Punshon
Sclavi sunt cei care se tem
gura lor a şi-o deschide
Pentru cei căzuți şi slabi
ce n-au forța de-a decide;
Sclavi sunt toți cei care-aleg
să stea muți şi să nu-nfrunte
Ură, nedreptăți, dispreț,
ci abuzului fac punte.
Sclavi ai unui duh murdar
sunt aceia care-neacă
Adevăru-n compromis,
preferând mereu să tacă.
—Poem anonim
Adesea se întâmplă să fie nevoie să ne dojenim sau chiar să
ne mustrăm prietenii. Când dojenim sau mustrăm într-un spirit
de blândețe, observațiile noastre ar trebui să fie bine primite. Dar,
într-o măsură sau alta, există mult adevăr în ceea ce spune priete-
nul nostru Terențiu în Fata din Andros: „Conformarea ne aduce
prieteni, iar franchețea ură.“
Franchețea este cauza multor necazuri dacă e urmată de re-
sentimente, care sunt o adevărată otravă pentru orice relație de
prietenie; însă conformarea este în realitate cauza şi mai multor
necazuri, pentru că acceptând tacit greşelile unui prieten nu faci
decât să-l laşi să meargă cu capul înainte spre pieire. Însă, evident,
principalul vinovat este acela care nu suferă franchețea şi permite
linguşirii să-l împingă de la spate spre nimicire.
Dacă dojenim, trebuie s-o facem fără amărăciune; dacă mus-
trăm, trebuie s-o facem fără vreo urmă de insultă. […] Însă, dacă
urechile unui om sunt închise la franchețe în aşa măsură încât să
nu suporte adevărul spus de un prieten, s-ar putea ca, în dispe-
rare de cauză, să renunțăm. Următoarea remarcă a lui Cato – ca,
de fapt, multe altele care îi aparțin – dă dovadă de multă acuitate:
„Există oameni care datorează mai mult unor duşmani înverşunați
decât prietenilor lor aparent foarte amabili: cei dintâi spun adesea
adevărul, pe când cei din urmă niciodată.“
Pe lângă toate acestea, avem de-a face cu un paradox ciudat:
cei cărora le sunt adresate sfaturile nu se arată deloc deranjați de
lucruri care ar trebui să-i deranjeze şi sunt teribil de ofensați de
lucruri care n-ar trebui să-i supere. Nu-i supără deloc faptul că au
comis o greşeală, dar sunt deranjați la culme de faptul că sunt mus-
trați pentru greşeala lor. —Cicero
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
