CARE E SARCINA TA?
„Ştiu că ai răbdare, că ai suferit…” (Apocalipsa 2.3)
„Purtaţi‑vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6.2)
Multe dintre lucrurile pe care le folosim în zilele noastre sunt însoţite de indicii clare despre sarcina maximă pe care o pot suporta. Macaralele de pe cheiurile portuare sunt dotate cu plăci imense pe care scrie: „Încărcătură maximă: 20 tone”. Podurile de care ne folosim pentru a traversa râuri sau linii de cale ferată au însemne asemănătoare, care interzic accesul vehiculelor ce depăşesc o anumită greutate. La fel şi navele au un marcaj care slujeşte aceluiaşi scop, ele putând fi încărcate numai până la limita respectivă. Chiar şi umila siguranţă de la amplificatorul meu electric – un fir metalic subţire şi argintiu atât de fragil încât trebuie protejat în interiorul unui mic tub de sticlă – se mândreşte cu capacitatea sa de a suporta o intensitate a curentului electric de „un amper”.
Ceea ce contează în ordinea mai înaltă a lucrurilor privite din perspectiva lui Dumnezeu se defineşte în acelaşi fel – prin sarcina sau povara pe care o poate duce.
Tu cât poţi duce? Care este încărcătura ta maximă?
Apostolul Pavel notează faptul că ,,Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere” (1 Corinteni 4.10, n.red.). Cu alte cuvinte, nu în declaraţii lipsite de conţinut şi în vorbe goale, ci în puterea de a duce o anumită sarcină – în abilitatea de a pune umărul şi de a pune lucrurile în mişcare. Cu toţii putem vorbi, dar putem să ne purtăm poverile unii altora şi astfel să împlinim legea lui Cristos?
Despre cel mai mare dintre toţi purtătorii de poveri, Domnul Isus Însuşi, s‑a spus: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” (1 Petru 2.24, n.red.). Ce sarcină enormă! El a ridicat „păcatul lumii” în agonie şi cu sudoare de sânge. A mai existat vreodată o asemenea povară? Toate hulele şi actele de neascultare, de invidie, de gelozie, toate conflictele oamenilor, fiecare păcat pe care ţi l‑au putut imagina fiii căzuţi ai lui Adam a fost purtat şi dus la fel de departe cum este răsăritul de apus, ca să nu mai poată fi invocat împotriva noastră niciodată.
Care este rolul tău în toată povestea asta? Ce povară porţi? Care este sarcina ta? Poate spune Domnul despre tine ceea ce a spus despre Biserica din Efes: „Ştiu că ai răbdare, că ai suferit” (Apocalipsa 2.3)?
Cât de multe poveri poate pune Domnul pe umerii tăi? Care este punctul tău de sarcină maximă – punctul în care te prăbuşeşti sub greutatea poverii? Vei scânci, vei bombăni şi te vei plânge, sau vei accepta totul în linişte. Ba, şi încă ceva pe deasupra, şi vei vorbi, asemenea lui Pavel, despre „întristările noastre uşoare de o clipă” (2 Corinteni 4.17, n.red.)?
John Harrison
Privind către oameni, ce crezi că‑i desparte?
Poveri poartă unii, iar mulţi stau deoparte.
Pe cei ce duc sarcini aproape că‑i numeri,
Ceilalţi nu se‑apleacă, ridică din umeri.
Pe orice meleaguri piciorul ţi‑l pui,
Puţini vezi cu sarcini, cer sprijin destui;
Să‑ndoaie spinarea mulţimile fug,
Merg mulţi în căruţă, dar câţi trag la jug!
Tu unde te afli? Ridici tu poveri?
Te‑apleci către cei copleşiţi de dureri?
Sau cauţi doar sprijin, iar munci şi corvezi
Pe umerii altora zilnic le‑aşezi?
Prelucrare de C.M. a unui fragment dintr‑un poem compus de Ella Wheeler Wilcox
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey