Și Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios și înțelept, pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită?
Luca 12:42
În acest verset, scopul dorit este o aprovizionare abundentă. Protocolul prin care se bucură este de a fi un administrator de succes; mijlocul prin care se obţine este fidelitatea. Să fim sinceri… ce avem noi și putem spune cu adevărat că deținem? Este mașina noastră? Este casa noastră sau barca, etc.? Ești sigur că deții cu adevărat acele lucruri?
Ca și creștini, știm că nu deținem nimic cu adevărat, am ajuns să înțelegem că Dumnezeu este Cel care deține toate lucrurile. Cu toate acestea, El ne invită să gestionăm acele lucruri pe care ni le-a împrumutat cu bunăvoință. De la banii puțini din buzunarul nostru până la frumusețea mediului înconjurător, suntem pur și simplu administratori și nu unici proprietari. Cuvântul „administrator” înseamnă de fapt unul care este un manager, un supraveghetor, o persoană care acționează în interesul proprietarului.
Când ne uităm înapoi la Grădina Edenului, îl vedem pe Domnul instruindu-l pe Adam să fie un administrator al creației Sale. Proprietatea nu a fost niciodată în cărți pentru Adam, dar a fost în mintea lui Satan. Diavolului nu-i păsa neapărat de grădină, dar cu siguranță putea spune o minciună bine lucrată. În esență, el i-a spus Evei să ia în considerare că ea ar putea deține o parte din grădina lui Dumnezeu și ar putea să-și îmbunătățească viața pur și simplu luând o „mușcătură” din ea – o mică utilizare neautorizată a fructului. Natura păcătoasă cu care ne luptăm astăzi este rezultatul neascultării lui Adam și a Evei.
Când începem să credem că deținem tot ceea ce este la îndemâna noastră, devenim egoiști și posesivi. Chiar și cei mai bogați dintre creștini nu dețin cu adevărat ceea ce au. Nu este o problemă de bogăție sau sărăcie, de ceea ce avem sau nu. Este o problemă între proprietar (Dumnezeu) și administrator (omul).
Biblia spune că Domnul este cel care deține vitele de pe o mie de dealuri și nu fermierul care le-a cumpărat cu banii săi și pe pământul căruia ele pasc. Să trecem chiar și dincolo de acest gând – pentru că de fapt Domnul este Cel care deține chiar dealurile și iarba pe care o mănâncă vitele, precum și aerul pe care îl respiră ele.
Deci, întrebarea rămâne… cum pot fi egoist cu privire la banii din buzunarul meu dacă sunt în primul rând banii lui Dumnezeu? Cum pot fi posesiv cu ceea ce este în calea mea, când El este Cel care l-a pus acolo? Cum pot ignora pe cineva care este în nevoie, când Dumnezeu mi-a dat ochi să văd, nevoia și banii să-l ajut? Tot ce avem noi este al Lui, dar ce fac eu cu ceea ce mi-a dat El? Dacă este folosit pentru gloria Lui, grozav, dar dacă cred că este totul al meu și cred că mi-am câștigat dreptul de a-l deține, mă mint pe mine însumi și sunt cel mai sărac dintre toți oamenii.
Doamne, ai milă de noi, să căutăm doar să stăpânim peste tot ce ne-ai dat Tu și să căutăm cu stăruință pe Stăpânul tuturor lucrurilor. În numele lui Isus, Amin.
Pastor Jack Hibbs
