“Ascultați-mă dar, oameni pricepuți! Departe de Dumnezeu nedreptatea, departe de Cel Atotputernic fărădelegea!” (Iov 34:10)
Anselm de Canterbury (ca 1033-1109) a fost unul din marii părinți ai bisericii, un mare teolog, un mare sfânt și un mare gânditor, toate acestea într-o singură persoană. De multe ori numit al doilea Sf. Augustin, el I-a pus odată o întrebare foarte interesantă lui Dumnezeu. “Cum Te uiți Tu la cel rău, dacă ești drept și drept în mod suprem?” În zilele noastre, am devalorizat religia, mântuirea și concepția noastră despre Dumnezeu până acolo încât ne așteptăm să intrăm în cer poticnindu-ne, fluierând, și Dumnezeu să ne primească. La asta ne așteptăm și nu prea ne facem griji in această privință. Citim câteva versete, mormăim o scurtă rugăciune și cu asta basta. Am intrat. Avem un Nou Testament subliniat și o broșură și ne așteptăm să intrăm poticnindu-ne pe porțile de perle, să batem la poartă și să zicem: “Doamne, am venit.” L-am redus pe Dumnezeu în gândirea noastră. Cred că acel teolog serios din vechime I-a pus lui Dumnezeu întrebarea potrivită. Cum poate El să se uite la noi, care suntem așa de răi, El fiind drept în mod suprem? Dacă suntem serioși în legătură cu relația noastră cu Dumnezeu, și noi ne vom pune o întrebare serioasă. Cum Se poate uita Dumnezeu la unul ca mine și ca tine, invitându-ne în părtășia Sa, este taina dreptății și îndurării lui Dumnezeu.
Dumnezeule sfânt și neprihănit, faptul că Tu Te poți uita la mine așa cum sunt și Îți deschizi inima și mă inviți înăuntru este taina pe care n-o voi pricepe niciodată. Dar calea Ta este calea desăvârșită și aceasta e calea pe care vin. În numele lui Isus, amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
