„Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănopţii; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’” (Isaia 14:13-14)
Unele universități seculare dau vina pe creștini pentru ceea ce ele numesc antropomorfism. Ei bine, mi s-au spus vorbe de ocară mai rele de atât; nu mai mari, doar mai rele. Antropomorfismul înseamnă, simplu, a-L face pe Dumnezeu după chipul nostru. Tot ce trebuie să faci este să iei cele mai bune calități ale omului, să le proiectezi în sus și L-ai făcut pe Dumnezeu după chipul omului. Cât de departe poți fi? Dacă de exemplu, vezi un om bun, spui: “Bun, atunci acel Dumnezeu de acolo, de sus, trebuie să fie bun.” Proiectăm acea bunătate dinspre inima omului în sus, spre Dumnezeu, și spunem că Dumnezeu e bun, apoi adăugăm că este infinit de bun. Orice este omul, mai ales cele mai bune calități ale sale, așa Îl vedem pe Dumnezeu. Această idee este complet anapoda. Dumnezeu nu e făcut după chipul omului. Asta ar însemna că Dumnezeu nu e mai mare sau mai bun decât cel mai mare și mai bun om pe care îl putem găsi aici, pe pământ. Asta e invenția lui Lucifer. El s-a proiectat spre tronul înalt și sfânt a lui Dumnezeu și a dorit să fie “ca cel Preaînalt.” Doar că nu a fost suficient de înalt pentru a ajunge la crucea din Golgota.
Binecuvântat Mântuitor, ce mult Te laud pentru că Tu nu ești ceea ce are omul mai bun de oferit, ci ceea ce are Dumnezeu mai bun de oferit. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
