Toamna îmbrăcată-n aur și cu părul ei roșcat,
A dat nas în nas cu mine, chiar pe ulița din sat.
Am privit-o cu uimire, admirându-i trena lungă
Colorată ca-n Dali, și cu mâneca la dungă.
Mi-a plăcut că e bogată. Dar cu zâmbetul pe buze,
Șterge verdele din pajiști, și e criminal de frunze…
Stinge soarele încet, face cerul plumburiu,
Umple drumul de băltoace, deși totu-i auriu.
– „Nu fi supărat că frunza se desprinde de pe ram,
Ea nu moare în țărână. Înverzește iar la an’.
Căci trăiește iarna-n muguri, viața ei cea trecătoare…”
Mi-a spus printre rânduri Toamna, care aduce transformare.
„Înverzesc în primăvară… Toamna frunzele nu mor,
Cad în dansul ritualic. Spune-le doar somn ușor!”
Și-nțelesam eu acum, că atunci când vine brumă,
O să mor. Dar va conta ca să las pe alții-n urmă.
Mi-a mai spus Toamna apoi, că sunt frunză trecătoare.
Să mă pregătesc din timp, să fiu treaz la deșteptare!
Vine toamna peste oameni, cu boldul morții înțepând,
Cine-a trăit în Hristos, va învinge înviind!
