Ruslan KD este realizator de podcasturi, interpret, influencer, refugiat și, cel mai important, un practicant al credinței în Isus Hristos.
Comentariile sale sunt virale pe rețelele sociale, oferind o perspectivă biblică semnificativă asupra problemelor zilei. Sunt însă mulți urmăritori care nu cunosc rădăcinile și povestea de viață a lui Ruslan – o călătorie plină de durere, îndoială și, în cele din urmă, acceptare.
Rădăcinile lui Ruslan
„Sunt … etnic armean”, a declarat recent Ruslan pentru CBN News. „Tatăl meu este armean în totalitate. Mama mea a fost adoptată de o familie armeană din Azerbaidjan – Baku. Așadar, orașul din care provenim este Baku, chiar pe țărmul Mării Caspice.”
Ruslan a menționat că această regiune este cunoscută pentru tensiunile sale, armenii fiind luați în vizorul autorităților, supuși la violențe și chiar uciși. Marele genocid armean, care a început în 1915, este unul dintre cele mai îngrozitoare exemple ale situațiilor cumplite care au afectat regiunea.
Genocidul armean a avut loc în timpul Primului Război Mondial și a dus la uciderea a 1,5 milioane de armeni de către Turcia – țară care a negat istoric că aceste evenimente au avut loc. Problemele pentru armeni au persistat de atunci, iar familia lui Ruslan a avut de suferit în urma acestui haos.
„Pe măsură ce Uniunea Sovietică începea să treacă prin schimbările politice din anii ’80 lucrurile deveneau tot mai tumultoase … tatăl meu, bunicul meu … cam toți bărbații trebuiau să plece de acolo cât mai repede posibil. Și, la un moment dat, au împrumutat chiar niște uniforme de poliție de la prietenii lor pentru a se îmbrăca și a încerca să se urce în tren și să plece de acolo cât mai repede posibil.”
Ruslan și mama sa au rămas în urmă în timp ce tatăl său a plecat la Moscova.
„Am văzut atunci niște lucruri destul de înfricoșătoare… soldați venind la noi acasă după ce am fost pârâți că suntem armeni. Iar mama spunea: ‘Hei, nu, nu, nu suntem armeni. Suntem ruși’. Lucrurile au degenerat până la punctul în care sănătatea noastră fizică era în pericol.”
Ruslan a spus că „prin harul lui Dumnezeu” au reușit să iasă din Baku și au rămas în Moscova până când au emigrat în Statele Unite în 1991, când el avea doar 6 ani. Familia a solicitat statutul de refugiat în Israel, Australia și America, astfel că Ruslan a spus că viața lui putea să o ia în direcții diferite.
În cele din urmă, însă, Statele Unite au devenit casa lui. El își amintește că a fost aproape hipnotizat când a văzut primul său magazin alimentar din America, un loc care părea un vis în comparație cu ceea cu ce se confrunta în fosta Uniune Sovietică.
„Atât de diferită era America în contrast cu ceea ce experimentasem în Baku-ul sovietic, stând la coadă pentru a cumpăra alimente pe cartelă. Îmi amintesc că aveam o cadă cu apă pe care trebuia să o împărțim între membrii familiei mele – tatăl meu, mama mea și bunicii mei.”
Această experiență și oportunitățile pe care le-a găsit în America l-au făcut pe Ruslan să fie foarte recunoscător.
Lipsa de credință în Dumnezeu
Deși acum este credincios și a devenit un cunoscut influencer creștin, inițial Ruslan s-a luptat cu credința și l-a respins pe Dumnezeu.
„În Baku, nu mergeam niciodată la biserică. Nu-mi amintesc nimic despre biserică”.
Când au ajuns în America, el și familia sa s-au alăturat Bisericii Ortodoxe Armene, care a devenit un centru comunitar pentru ei. Ruslan a fost botezat și a devenit chiar băiat de altar.
Dar s-a întâmplat ceva care a zdruncinat viața lui Ruslan. Un grup de băieți mai mari, care erau adolescenți când el avea doar 7 sau 8 ani, au abuzat sexual de el.
„Mi-au arătat filme pornografice cu homosexuali și apoi au practicat perversiunile din aceste filme pe mine. Asta m-a afectat foarte, foarte tare. Dar ceea ce m-a afectat și mai mult a fost modul în care biserica a reacționat – sau mai bine zis nu a reacționat. Toată grozăvia a fost ascunsă sub preș. Nimeni nu a vrut să vorbească despre asta. Nu a fost nimeni tras la răspundere”.
Dimpotrivă, adolescenții care au abuzat l-au făcut pe Ruslan să pară, el un mic copil, că a fost agresorul.
La aceste evenimentele haotice din viața sa, s-a mai adăugat și faptul că părinții săi s-au separat, iar mama sa a intrat într-un stil de viață toxic marcat de alcoolism și relații cu bărbați nepotriviți, ceea ce a dus la adâncirea haosului familial.
De asemenea, biserica i-ar fi permis tatălui lui Ruslan să se căsătorească cu o altă femeie, în ciuda afirmațiilor mamei sale că între eu nu a existat un divorț oficial, creând și mai multe dispute, frustrări și confuzie.
„Mama îmi spunea că biserica greșește pentru că face asta. Și, astfel, am devenit foarte, foarte împietrit față de Dumnezeu, până în punctul în care am devenit… un ateu total”.
„Simțeam că nu există Dumnezeu. Sau dacă există un Dumnezeu, el nu mă iubește. Aceste gânduri m-au dus într-o spirală în jos în care am ajuns să fiu arestat la vârsta de 11 ani pentru că spărgeam case și eram parte dintr-o bandă… Eram un preadolescent cu probleme grave în acele vremuri, fumam iarbă, vindeam iarbă, spărgeam case, eram un copil complet abandonat.”
Descoperirea credinței în Hristos
În urma conflictelor cu legea Ruslan s-a ales cu niște ore de muncă în folosul comunității. În această perioadă o femeie pe nume Sheree – mama unui prieten de-al său, Steven – a avut și ea probleme cu legea și a trebuit să facă ore în folosul comunității alături de el. Sheree a făcut și închisoare, iar acolo s-a convertit, a devenit creștină și după ce a ieșit a început să aibă un impact asupra întregului ei cartier.
„Ea a făcut câțiva ani de închisoare, iar acolo, ea sfârșește prin a se converti radical la credința în Hristos. În urma acestei convertiri ea i-a făcut pe majoritatea locuitorilor din complexul nostru de apartamente să înceapă să meargă cu ea la biserică.”
În timp ce făcea muncă în folosul comunității cu Sheree și alți doi vecini, Ruslan a auzit Evanghelia – și sămânța Cuvîntului a fost plantată în inima lui.
„Au început să împărtășească Evanghelia cu mine și îmi spuneau lucruri de genul: ‘Într-o zi vei face lucruri mărețe pentru Dumnezeu’. Iar eu spuneam: ‘Nu se poate’. Pe scurt, am terminat orele de muncă în folosul comunității, ne-am mutat… dar semințele au continuat să crească.”
Apoi, când Ruslan a intrat la liceu, a cunoscut o fată creștină. Când a venit vara, singura modalitate de a o vedea era să meargă la biserica unde ea mergea împreună cu familia ei.
„Am început să merg la această biserică doar ca să o văd și a ieși cu ea la întâlnire și, din păcate, am sfârșit prin a curvi cu ea. Dar ceva bun tot s-a întâmplat, am continuat să aud Evanghelia. Am început să aflu tot mai mult despre acest Isus.”
În următorii doi ani, Ruslan a continuat să mediteze la mesajele pe care le auzea. Apoi, când și-a găsit primul loc de muncă la un restaurant Pizza Hut, managerul său i-a dat o copie a cărții lui Josh McDowell „Mărturii noi care cer un verdict”, o carte care i-a oferit răspunsuri la cele mai mari întrebări ale sale.
„Așa am ajuns să-mi predau pe deplin viața lui Isus la sfârșitul primului an de liceu”, a spus Ruslan.
Procesul de creștere și învățare a continuat, Ruslan perfecționându-și abilitățile muzicale și devenind între timp un popular YouTuber creștin.
Platforma publică a lui Ruslan
Ruslan a început să posteze pe YouTube în 2015, în principal clipuri despre muzică și vlogging. La momentul respectiv, nu avea niciun interes să devină un YouTuber creștin, dar traiectoria sa s-a schimbat în cele din urmă.
„În timpul pandemiei, oamenii au început să-mi ceară părerea despre alte lucruri. Știau că sunt creștin, așa că făceam un fel de recenzii muzicale. Avusesem ceva succes ca muzician independent, iar oamenii au început să-mi ceară părerea și despre alte lucruri.”
Curând, dragostea sa pentru Biblie, învățătură și rețelele sociale s-au contopit. Ruslan a început să își prezinte opiniile cu privire la probleme – printr-o perspectivă creștină – pe YouTube, iar restul este, ei bine, este istorie.
„Videoclipurile mele inițiale mi-au deschis porțile pentru a intervieva oameni precum pastorul Greg Laurie și Tyrese și tot felul de oameni din categorii sociale diferite. Era un conținut hibrid, o parte reacție și comentarii despre orice se întâmplă în viața de zi cu zi, pe care le completam cu podcasturi cu conversații cu oameni interesanți.”
Părerile sale despre cultură
Popularitatea online a lui Ruslan vine în contextul în care cultura americană se confruntă cu lupte majore. Procentul americanilor care se declară creștini a scăzut, iar relativismul pare să facă ravagii.
„Poate că cultura a decăzut pentru că credința pe care o aveam ca americani nu era cu adevărat o credință ancorată în Isus”, a spus el, explicându-și părerea despre motivul pentru care morala și valorile din afara – și din interiorul – bisericii au scăzut. „Nu știu dacă decăderea s-a produs din cauza unei schimbări în credința noastră sau doar din cauza unei onestități cu privire la ceea ce cred majoritatea americanilor, indiferent dacă sunt creștini, evrei, musulmani, agnostici, cam toți cred în aceleași principii de bază ale unui deism moralist și terapeutic”.
Ruslan crede că Dumnezeul Bibliei este personal și caută să se conecteze cu omenirea. Această dinamică înseamnă că oamenii sunt chemați să își trăiască viața pe baza standardelor lui Dumnezeu – lucru pe care Ruslan a ajuns să îl realizeze în propria sa călătorie.
„Erau anumite lucruri asupra cărora Dumnezeu avea o părere, iar aceasta se referea la modul în care îmi conduceam viața”, a spus el. „Și era în interesul meu. Așa că, atunci când Isus spune: ‘Jugul Meu este ușor și povara Mea este ușoară’, a-L urma pe Dumnezeu, căile lui Dumnezeu, Împărăția lui Dumnezeu, a trăi în felul Lui, a căuta Împărăția Lui nu înseamnă doar a-L face pe Dumnezeul meu fericit pentru niște standarde arbitrare. … Este, de fapt, în modul în care El a proiectat ca eu să trăiesc.”
În cele din urmă, asta speră Ruslan să le transmită celor care îi urmăresc conținutul și sunt atenți la comentariile sale. El speră să îi inspire să își analizeze viața și să se agațe mai mult de Domnul.
„Ceea ce încerc să fac cu tot ceea ce postez este să încurajez, să împuternicesc și să inspir oamenii să trăiască o viață în care ei Îl binecuvântează pe Dumnezeu”, a spus el.
sursă știre: www.stiricrestine.ro