De Amir Tsarfati
(Galilea, Israel) — Deși este o binecuvântare să ai ocazia să propovăduiești
cuvântul lui Dumnezeu în întreaga lume, întotdeauna este foarte plăcut să te
întorci acasă. Find evreu, acesta este pământul pe care Domnul l-a stabilit pentru
mine, familia mea și poporul meu. Când sunt plecat, întotdeauna o parte din
inima mea tânjește să se întoarcă la locul promisiunii lui Dumnezeu. Doar
uitându-mă la cifrele imigrației, știu că nu sunt singurul care simte așa. Ca
împlinire a profețiilor Sale din Ezechiel 36-37 și din alte locuri din Scriptură,
Dumnezeu stârnește inimile celor din poporul Său să se întoarcă la casa pe care a
creat-o pentru ei. Acum este șansa ca ei să vină de bunăvoie. Cu toate acestea, pe
măsură ce timpul trece și antisemitismul global crește, Israelul va deveni din ce în
ce mai mult refugiul la care evreii din întreaga lume vor alerga pentru siguranță.
Toate acestea au fost profețite; toate acestea fac parte din marele plan al lui
Dumnezeu. Vremurile se apropie de punctul culminant. Mă rog ca atât Israelul,
cât și biserica să fie pregătite.
Orientul Mijlociu și nu numai
În sfârșit recunosc, există foamete în Gaza!
De luni de zile, ați citit cuvintele mele, oferind narațiuni împotriva acuzațiilor
scandaloase de genocid alimentar care are loc în Gaza. Cu toate acestea,
săptămâna aceasta, ochii mei au văzut dovezile și sunt convins că sunt adevărate.
Există oameni care sunt înfometați intenționat în Gaza, pur și simplu din cauza
rasei lor. Cu toate acestea, contrar narațiunii predominante, victimele acestui plan
intenționat de exterminare nu sunt locuitorii din Gaza. Ci este vorba de ostaticii
care au fost luați pe 7 octombrie de Hamas și de mulți dintre cetățenii din Gaza.
Am crezut adesea că liderii Hamas au o armă lipită cu bandă adezivă de picior, cu
țeava în jos, pentru acces facil. Au dovedit încă o dată acest lucru la sfârșitul
săptămânii trecute, când au publicat fotografii și videoclipuri cu ostaticii Rom
Braslavski și Evyatar David, care amândoi au ajuns piele și oase. A fost lansat și
un videoclip cu David, în care acesta era forțat să-și sape propriul mormânt. Deși
mi-aș dori să pot spune că a existat o indignare globală, știu că lumea este prea
cufundată în înșelăciunea inamicului pentru a simți ceva pentru un evreu. Cu
toate acestea, au existat încă mulți oameni cu sentimente, care au fost îngroziți și
cu inima frântă de ceea ce au văzut. Se spune că președintele SUA, Donald
Trump, a plâns în timp ce a vizionat videoclipul cu Evyatar David. Înfometarea
intenționată și metodică a fost confirmată de fostul ostatic Omer Wenkert, care a
declarat: „În timp ce eu am slăbit 37 de kilograme în captivitatea Hamas, răpitorii
mei nu au slăbit niciun kilogram.”
Este tragic că opinia publică mondială și nesăbuiții, care conduc multe guverne
din Europa de Vest, sunt duși de nas de narațiunea falsă despre foametea
perpetuată de mass-media. De ce promovează mass-media această narațiune
falsă? Se potrivește agendei lor și orice este împotriva evreilor se vinde.
Săptămâna trecută, am descris cum The New York Times a fost forțat să-și
retragă fotografia cu un copil înfometat din Gaza, recunoscând că bietul tânăr
suferea de alte probleme medicale majore. Săptămâna aceasta, ziarul german
BILD a criticat TIME, arătând dovezi fotografice că revista a publicat o copertă
provocatoare în 1 august, înfățișând femei din Gaza disperate după apă. Dar nu
este vorba doar de imagini, ci de tendința știrilor. Chiar marți, un denunțător care
părăsise recent Associated Press (AP) a expus modul în care agenția îi obliga pe
reporteri să-și modifice articolele pentru a se potrivi cu narațiunea Hamas. Dacă
refuzau, erau amenințați cu repercusiuni.
Toate acestea au scopul de a promova narațiunea anti-israeliană despre foamete,
în timp ce adevărata înfometare a ostaticilor este ignorată. Ambasadorul SUA în
Israel, Mike Huckabee, a criticat Crucea Roșie și Semiluna Roșie pentru că nu au
cerut să-i vadă pe ostatici, crezându-i în schimb pe teroriști, că sunt în regulă. De
asemenea, el a subliniat adevărul că, dacă Israelul încearcă să facă genocid,
atunci nu prea se descurcă în această privință. Populația palestiniană continuă să
crească la niveluri remarcabile. Și nicio țară din lume, inclusiv SUA, nu a luat
vreodată măsuri precum Israelul pentru a minimiza daunele aduse civililor în
timpul războiului. Huckabee a lăudat Fundația Umanitară Gaza (GHF), o
organizație americană de ajutor umanitar, care livrează alimente în zone sigure,
unde locuitorii din Gaza le pot primi gratuit. Fără a șoca pe nimeni, Națiunile
Unite au fost forțate să recunoască săptămâna trecută că 88% din camioanele lor
de ajutor umanitar în Gaza au fost jefuite de Hamas, grupuri armate sau civili,
care apoi s-au întors și au vândut puținul, pe care nu îl foloseau ei înșiși,
locuitorilor de rând din Gaza la prețuri exorbitante.
Numărătoarea inversă finală a Gazei
Vinerea trecută Emisarul special american Steve Witkoff a petrecut cinci ore în
Gaza. După ce a examinat situația politică, situația militară și situația foametei, el
a concluzionat: „Nu există foamete în Gaza. Hamas nu are niciun motiv să nu
negocieze.” Și, într-un fel, Hamas negociază. Au adus la masa negocierilor o
serie de cereri, care sună remarcabil de mult, ca și cum Israelul ar fi un inamic
învins, care trebuie să-și ia armele și să se furișeze acasă. Cu alte cuvinte, nu
negociază cu bună-credință, iar Israelul a pus capăt acestui lucru. Săptămâna
trecută, ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a efectuat o examinare
completă a IDF-ului, a pozițiilor și capacităților sale, indicând că armata este
pregătită pentru orice sarcină i-ar fi atribuită. Drept urmare, prim-ministrul
Benjamin Netanyahu a decis că a venit în sfârșit momentul pentru o cucerire
completă a Gazei. Cabinetul se va întruni astăzi pentru a aproba planul. Vă rugăm
să vă rugați pentru siguranța soldaților IDF și, în special, pentru întoarcerea în
siguranță a ostaticilor rămași în viață.
Liban vs. Hezbollah
Libanul se confruntă cu o situație care ar putea exploda cu o forță mai mare decât
cele 2.750 de tone de nitrat de amoniu care au explodat în portul Beirut. Marți,
prim-ministrul Nawaf Salam a declarat că armata a fost însărcinată să formuleze
un plan până la sfârșitul anului pentru a obține controlul exclusiv asupra armelor
din țară. Cu alte cuvinte, „Dezarmăm Hezbollah”.
Răspunsul Hezbollah către Prim-ministru? „Ăă, nu, nu o vei dezarma!”
Declarația Hezbollah a numit intenția guvernului un „păcat grav” și a spus că
mișcarea este dictată de SUA. Dacă armata merge mai departe cu propunerea,
Hezbollah promite să declanșeze revolte pe scară largă în toată țara. Aceasta nu
este o amenințare deșartă. Organizația teroristă este înrădăcinată în fiecare aspect
al vieții din Liban. Chiar și cu un Iran slăbit, care-i trăgea sforile în trecut,
Hezbollah are încă capacitatea de a provoca mari daune națiunii. Israelul își va
ține ochii și forțele concentrate îndeaproape asupra a ceea ce se întâmplă cu
vecinii săi din nord. Chiar aseară, atacurile aeriene ale Forțelor Aeriene Israeliene
au lovit numeroase depozite de arme ale Hezbollah.
Noua Armată Siriană
În cuvinte pe care un rege Solomon din zilele noastre le-ar putea spune: „Ca un
inel de aur în râtul unui porc, așa este o uniformă militară pentru un jihadist”. Cel
puțin 22 dintre înalții oficiali din noua armată a președintelui sirian Ahmed al-
Sharaa au un trecut jihadist, inclusiv ministrul apărării, șeful de stat major și
comandantul forțelor aeriene. Ah, și să ne asigurăm că îl includem pe listă și pe
însuși președintele, pe numele său de războinic, Abu Mohammad al-Julani, fost
membru al-Qaeda și al Hayat Tahrir al-Sham. În timp ce președintele al-Sharaa,
își tunde barba, își pune costumul și se întreține cu cei mai influenți oameni din
lume, acoliții săi teroriști își continuă vechile metode de a bate, viola, ucide și
distruge pe oricine și orice nu se încadrează în ideologia lor radicală. Chiar marți,
unii dintre jihadiștii lui al-Sharaa s-au filmat răpind femei, copii și bebeluși druzi
imediat după ce le-au ucis soții/tații în fața lor. Dar nu auzi despre asta în mass-
media. Dacă nu sunt evrei implicați, știrea nu există.
Poți scoate teroriștii din al-Qaeda, dar nu poți scoate al-Qaeda din terorist. Al-
Sharaa nu are cum să continue să se prefacă la nesfârșit că este un om bun. În
final ceva nu va merge. De aceea, IDF continuă să se ocupe de sudul Siriei, atât
protejând comunitatea druză, cât și distrugând fiecare depozit de arme și
infrastructură siriană. Chiar duminică, trupele IDF au intrat simultan în patru
locații și au confiscat numeroase arme traficate. La fel ca vecinul său, Libanul,
Siria este un butoi cu pulbere, însă din motive diferite.
Mai multe explozii în Iran
În Iran exploziile continuă și nimeni nu pare să-și dea seama de ce. Sâmbătă, o
explozie a provocat un incendiu puternic la o uzină chimică din Azarshahr, în
nord-vestul Iranului. Apoi, marți și miercuri, un fum dens a ieșit dintr-o bază de
rachete IRGC din Shiraz. Miercuri, un înalt oficial israelian al securității a
declarat că Iranul plănuiește să atace preventiv Israelul, prin urmare nu este puțin
probabil ca Israelul să prevină acțiunea preventivă a Iranului. Cu toate acestea,
sunt relativ sigur că aceste explozii nu au nicio legătură cu Israelul. Probabil pot
fi atribuite fie samoanilor, fie guyanezilor, sau, foarte posibil, tribului Baganda
din Uganda Centrală (ceea ce este surprinzător, deoarece baganda sunt un popor
minunat).
Antisemitismul în SUA
Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Camerei Reprezentanților SUA, Mike
Johnson, a vizitat Israelul, întâlnindu-se cu lideri și rugându-se la Zidul Plângerii.
Din păcate, respectul său pentru poporul israelian pare să reflecte opiniile a tot
mai puțini americani. Antisemitismul este în creștere în SUA, iar acest lucru
poate fi dovedit demonstrativ. O statistică publicată recent de FBI a arătat că
aproape 70% din toate infracțiunile motivate de ură din motive religioase, din
2024 au fost îndreptate împotriva evreilor. Când comparăm acest număr cu cei
2,4% din populația americană care sunt evrei, numărul devine uimitor. Acesta
este un nivel record și va fi și mai rău. De aceea le spun tuturor fraților și
surorilor mele evrei din întreaga lume că este timpul să ne întoarcem acasă.
Israelul este pământul care ne-a fost dat de Dumnezeu prin Avraam cu mii de ani
în urmă. Este încă al nostru astăzi. Nu mai ignorați vibrațiile din inima voastră.
Ascultați-L pe Dumnezeu. Veniți acasă.
Amir Tsarfati este un fost viceguvernator al Ierihonului, ghid turistic israelian, autor ,
fondator și președinte al organizației Behold Israel și colaborator la Harbinger's Daily .
Sursă articol: www.harbingersdaily.com
Traducere: Mirabella-Magda Barna