CREȘTINUL TREBUIE SĂ AIBĂ COLOANĂ VERTEBRALĂ
„Voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.” (2 Cronici 18.13)
„Știm că spui adevărul, şi nu‑Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr.” (Marcu 12.14)
Probabil că suntem tentați să întrebăm: „Cum se poate forma coloana vertebrală a generației de creștini care tocmai se ridică, dacă tot ce ține de viața religioasă a devenit atât de plăcut și de ușor? Dacă predicile trebuie să fie atât de superficiale și de scurte, încât să nu solicite prea mult atenția ascultătorilor, iar restul slujbei să nu fie altceva decât un concert de proporții reduse, menit să‑i binedispună? Și dacă celelalte ceasuri ale zilei rânduită a fi petrecută la porțile Raiului sunt umplute cu «discuții duminicale»?”
Ne paște un mare pericol, şi anume riscul de a degenera într‑o specie de creștini‑moluscă. Eu cred că predicatorii și scriitorii creștini ar trebui să le reamintească în permanență ascultătorilor și cititorilor lor de importanța lepădării de sine în viața de creștin. Dacă Biserica își diluează mesajul, s‑ar putea ca Dumnezeu să găsească de cuviință să îngăduie un nou capitol de disciplinare prin persecuție în viața ei, pentru că aceasta a fost de obicei metoda folosită cu precădere pentru a o învăța că Crucea trebuie purtată altfel decât ca un ornament la pieptul doamnelor. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑şi ia crucea, şi să Mă urmeze.” (Vezi Luca 9.23, n.red.) ––Dr. W.G. Blaikie
Biserica are nevoie să fie împrospătată cu bărbați și femei care sunt gata să ignore opinia majoritară și să evalueze la justa lor valoare oamenii și influența lor. Credincioşii de felul acesta sunt meniți să‑și lase amprenta asupra ambelor lumi, şi ei nu au cum să eșueze. Trebuie să reușească, iar asta cu orice preţ – și să reușească într‑un mod pe care mormântul să nu‑l poată curma, iar veșnicia să nu‑l poată diminua.282
Cei mai mulți creștini moderni se tem:
‑Să înfrunte privirile încruntate ale celor dragi și să se roage înainte de masă;
‑Să fie considerați demodați și să țină un timp de închinare în familie;
‑Să‑și abordeze apropiații nemântuiți și să le vorbească despre sufletul lor;
‑Să fie văzuți stând pe genunchi sau citind Biblia;
‑Să critice, în spiritul învăţăturii lui Cristos, un rău comis în fața lor.
Şi atunci cum ne‑am putea aștepta să ne numărăm printre cei care „vin din necazul cel mare care şi‑au spălat hainele, şi le‑au albit în sângele Mielului”? (Vezi Apocalipsa 7.14).
John Bunyan a spus: „Am decis – avându‑L pe Atotputernicul Dumnezeu ca ajutor și scut personal – să sufăr în continuare, dacă viața mea fragilă va continua atât de mult, chiar până când îmi vor crește mușchi și licheni peste sprâncene, decât să îmi calc în picioare credința și principiile.”
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
