RUGĂCIUNEA PENTRU ALŢII
„Rugaţi, deci, pe Domnul […]” (Matei 9.38)
„Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.” (Luca 11.9)
În general, rugăciunea este considerată ca fiind o activitate devoțională, și mai mult sau mai puțin fără o aplicabilitate practică în viața de zi cu zi. Însă, potrivit învăţăturii Domnului nostru, rugăciunea nu este pregătirea pentru lucrare, ci lucrarea însăși.
Slăvit să fie Dumnezeu pentru întreaga structură atât de minunată şi complexă a activităţilor creștine, pentru misionarii bine pregătiți şi misiunea desfăşurată de ei, inclusiv pe tărâm social şi medical, pentru lucrarea agresivă, indiferent de forma pe care ar îmbrăca‑o. Însă, toate acestea nu reprezintă decât dispozitivele care permit cheii să se învârtă în broască, dacă pot vorbi astfel. Cheia nu rezidă în aceste organizații; cheia este chiar în mâna noastră, așa cum reiese din îndemnul Mântuitorului nostru: „Rugaţi, deci, pe Domnul…”
Când ne rugăm pentru cineva, Duhul lui Dumnezeu lucrează în sfera inconștientă a ființei sale, despre care noi nu știm nimic și despre care nici cel pentru care ne rugăm nu știe nimic; dar, după un timp, viața conștientă a celui pentru care ne rugăm începe să dea semne de neliniște și tulburare. Poate că am încercat să‑i vorbim persoanei respective până când am obosit, fără nici un rezultat, și, în disperare de cauză, am renunțat. Dar dacă ne‑am rugat pentru persoana respectivă, vom vedea într‑o zi un început de înmuiere sufletească exprimat printr‑o întrebare și o dorință de a afla anumite lucruri.
Felul acesta de mijlocire dă naştere celor mai mari pagube în împărăția lui Satan. Mijlocirea prin rugăciune este atât de fragilă, atât de plăpândă în stadiul său inițial, încât dacă rațiunea noastră nu este cuplată cu lumina Duhului Sfânt, niciodată nu ne vom putea supune poruncii de a mijloci. Pare o prostie să crezi că te poți ruga convins că toate acestea se vor întâmpla cândva. Dar nu uita Cui te rogi! Noi ne rugăm unui Dumnezeu care înțelege adâncimile inconștiente ale personalității, despre care noi nu știm nimic, iar El ne‑a spus doar atât: să ne rugăm. Marele Făurar al inimii omeneşti a spus: „Va face lucrări şi mai mari decât acestea; […] şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face.” (Vezi Ioan 14.12‑14, n.red.)
––Oswald Chambers
Pot neglija rugăciunea când ştiu
Cât de cu dor e‑aşteptată
Scumpul balsam să n‑ajungă târziu?!
Nu, nicidecum, niciodată!
Pot neglija rugăciunea când văd
Moartea gemând ca turbată
Gata s‑arunce pe‑un om în prăpăd?!
Nu, nicidecum, niciodată!
Pot neglija rugăciunea crezând,
Vai, că m‑aşteaptă răsplată
Când să mă rog nici nu‑mi trece prin gând?!
Nu, nicidecum, niciodată!
Pot neglija rugăciunea voit
Fără să‑mi pese de gloată
Şi fără vină să fiu socotit?!
Nu, nicidecum, niciodată!
Pot neglija rugăciunea când mulţi
Tineri n‑au viaţa curată,
Lumii dând vamă crezându‑se culţi?!
Nu, nicidecum, niciodată!
Pot neglija rugăciunea tăcând
Lângă minciuna sfruntată
Care se‑ntinde ca focul flămând?!
Nu, nicidecum, niciodată!
Pot neglija rugăciunea oprind
Râvna spre Cer datorată,
Ori un balsam pus pe‑un trup suferind?!
Nu, nicidecum, niciodată!
Pot neglija rugăciunea fălos
Slujba că‑mi este‑ncheiată,
Şi pentru oameni, şi pentru Cristos?!
Nu, nicidecum, niciodată!…
Tu‑ai neglijat rugăciunea sătul
De‑a mai privi stricăciunea;
Însă, azi Domnul îţi spune: „Destul!
N‑abandona rugăciunea!”
––Pansy B. Menge
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
