Liceenii români născuți în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2010 au oportunitatea de a studia un an în Statele Unite ale Americii. Tinerii interesați pot aplica pentru programul FLEX până la data de 18 decembrie 2025.
Programul FLEX este finanţat de Departamentul de Stat al Statelor Unite prin Biroul pentru Afaceri Educaţionale şi Culturale. Programul se desfăşoară în 22 de ţări.
„Absolvenţii programului, la nivel global, au ajuns să ocupe poziţii importante în guverne, companii, precum şi în domeniile artelor şi mass-mediei. Continuarea programului FLEX în România este posibilă datorită unei noi formule de co-finanţare în care Guvernul României va împărţi costurile programului pentru participanţii români şi americani. Acest nou angajament vine la zece ani după ce România s-a alăturat pentru prima dată programului FLEX, subliniind valoarea durabilă a diplomaţiei educaţionale”, a precizat Ambasada SUA la București.
Din 2015, peste 18.000 de români au aplicat pentru programul FLEX. Fiecare participant român petrece un an în SUA, locuind într-o familie americană şi studiind într-un liceu american.
Cei interesați pot aplica până la data de 18 decembrie 2025 la următorul link: https://ais.americancouncils.org/FLEXRomania
Liceenii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- au cetăţenie română; sunt născuţi între 1 ianuarie 2009 şi 31 decembrie 2010
- sunt în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, în anul şcolar 2025-2026 la un liceu din România
- studiază engleza în liceu
- îndeplinesc criteriile pentru a obţine viza SUA şi nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.
Programul reciproc FLEX Abroad a fost lansat în România anul trecut şi oferă liceenilor americani oportunitatea de a locui şi studia în România.
Candidaţii americani pentru FLEX Abroad pot aplica până la 8 decembrie 2025: https://www.discoverflex.org/flex-abroad
Sursă articol: Tribuna.us