PUTEREA LUI DUMNEZEU ESTE A NOASTRĂ PRIN RUGĂCIUNE
„Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.“ (Ioan 15.5)
„Dacă rămâneți în Mine, și dacă rămân în voi cuvintele Mele,
cereți orice veți vrea, și vi se va da.“ (Ioan 15.7)
Rugăciunea este cupa în care aducem apă din stâncă. Este scara pe care urcăm pentru a culege strugurii care atârnă peste gardul
Cerului. Este focul care încălzeşte sufletul înghețat. Este corabia care duce spre Cer dorințele noastre şi la întoarcere aduce o încărcătură de ajutor divin.
Arhimede spunea că dacă ar găsi un punct de sprijin pentru pârghia sa, ar putea mişca pământul. Noi am găsit
acest punct! Rugăciunea este pârghia. Promisiunile divine reprezintă punctul de sprijin. Apăsând această pârghie, noi punem în
mişcare nu doar pământul, ci şi Cerul. —De Witt Talmage
Rugăciunea este atingerea unui copil – însă pe brațul Celui
Atotputernic. —omas Scott
Să-mi spui ce este rugăciunea,
sau şi ce-ar trebui să fie?
Un strigăt viu şi cu putere,
venit dintr-o nevoie vie!
Cel ce se roagă, ah, se-mpinge,
dă brânci, presează-n jur puternic,
Lumina Domnului s-o soarbă,
scos brusc din propriul întuneric.
Pus în cuptor fierbinte, fierul
prin albe flăcări se înmoaie;
Când este scos devine iarăşi
solid şi rece, nu văpaie.
Când floarea-i ruptă de tulpină,
se-apleacă şi se ofileşte
Și nu mai are vreo valoare
în ochii celui ce-o priveşte.
La fel şi frunza cea mai verde
când este de pe creangă ruptă,
Să se usuce-i condamnată,
fiindu-i clorofila suptă;
Rămâne-o albie uscată
din fir de apă curgătoare,
Când i se deturnează cursul,
fiind întors de la izvoare.
Desigur, tot ce are viață
sub cer, de Dumnezeu depinde;
Și-un om să supraviețuiască
spre Domnul mâna îşi întinde;
Stăm toți cu palmele deschise
spre-al universului Tron sfânt,
Când îngerii revarsă aur,
cu prisosință, spre pământ.
—Richard Chenevix Trench
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
