GRAPEVINE, Texas — Pastorul Jack Graham crede că Biserica americană se află la o răscruce. Dar pentru el, răspunsul a fost întotdeauna clar: să ne întoarcem la Biblie.
„Totul se rezumă, de fapt, la trezirea bisericilor locale și la pastori care predică adevărul”, a declarat el pentru The Christian Post. „În ultimii ani, am avut parte de multă decădere în multe locuri. Dar, pe de altă parte, există mulți pastori credincioși care fac o lucrare bună. Și acesta este unul dintre motivele pentru care am scris The Jesus Book, ca să ne întoarcem la Biblie.”
Este un mesaj care a definit slujirea lui Graham de-a lungul deceniilor și conducerea bisericii Baptiste Prestonwood din nordul Texasului, care are peste 45.000 de membri.
Într-un interviu care a abordat subiecte precum tendințele din biserica modernă și foamea spirituală a generației Z, pastorul în vârstă de 75 de ani din Plano, Texas — fost președinte al Convenției Baptiste Sudice — a reflectat asupra a ceea ce el a definit drept cea mai mare nevoie a vremurilor noastre: alfabetizarea biblică.
„Toată viața mea am iubit Biblia, iar totul a început pe genunchii bunicului meu”, și-a amintit Graham. „Am învățat să iubesc Biblia încă din copilărie, aventurile din Vechiul Testament și, desigur, povestea lui Isus. Când am auzit chemarea lui Dumnezeu de a predica, am fost recunoscător să am mentori minunați care m-au învățat cum să predic Cuvântul lui Dumnezeu, cum să-l explic și să-l aplic. Și asta am făcut.”
Această moștenire culminează în The Jesus Book: Reading and Understanding the Bible for Yourself, o lucrare pe care Graham a numit-o „mesajul lucrării mele de-o viață”.
„Dacă ar fi să scriu o singură carte, aceasta ar fi”, a spus el despre cartea lansată în noiembrie anul trecut. „Oamenii mă întreabă despre Prestonwood; Dumnezeu a binecuvântat biserica într-un mod uimitor. Care e motivul? Ei bine, motivul principal este mesajul. Și dacă pastorii și bisericile rămân concentrate pe mesajul Evangheliei și pe predicarea și învățarea adevărului infailibil și fără greșeală al lui Dumnezeu, atunci bisericile vor înflori. Pentru că asta a promis Dumnezeu.”
Graham a făcut referire la Luca 24, povestea lui Isus care mergea alături de doi ucenici pe drumul spre Emaus, ca bază biblică pentru ideea centrală a cărții.
„și le-a tâlcuit în toate Scripturile ce era cu privire la El.”, a explicat Graham. „Era vorba de Scripturile Vechiului Testament. Probabil că a început cu creația; El este Hristosul creației. Apoi Geneza 3:15, promisiunea unui Mesia. Tot Paștele, profețiile, portretele lui Hristos. Biblia poate părea intimidantă pentru mulți, dar dacă înțelegi că este o poveste a răscumpărării — o poveste despre dragostea lui Dumnezeu pentru lume — atunci totul începe să aibă sens.”
Potrivit lui Graham, nicăieri nu este mai vizibilă această foame spirituală decât în rândul tinerilor. Contrar narațiunii frecvent citate despre declinul bisericii, pastorul a spus că este încurajat de ceea ce vede în realitate.
„Există un interes reînnoit pentru Evanghelia pură, fără toate podoabele și trendurile moderne”, a spus el. „Există o dorință de autenticitate în rândul tinerilor adulți.”
O vede chiar în familia sa (nepotul său este student) și în slujirea pentru tineri din biserica sa.
„Vedem un interes incredibil în rândul tinerilor pentru perspectiva biblică asupra lumii și pentru formarea unei astfel de viziuni”, a spus el. „Mulți copii crescuți în biserică au fost obișnuiți doar cu petreceri cu pizza la grupul de tineret și nu au primit, de fapt, adevăruri profunde. Așa că muncim din greu pentru a le oferi mai mult decât biserică — vrem să le oferim o experiență cu Duhul lui Dumnezeu, cu Cuvântul Său și cu prezența lui Hristos.”
Deși vânzările de Biblii sunt în creștere, implicarea reală în citirea Bibliei rămâne o provocare. Acesta, a spus Graham, este unul dintre motivele principale pentru care a scris The Jesus Book și pentru care a lansat podcastul său popular Bible in a Year, care a fost descărcat de peste 80 de milioane de ori.
„Este pur și simplu Biblia”, a spus el despre podcast. „Ofer puțină introducere și aplicare la fiecare pasaj, dar parcurgem Biblia pas cu pas. Și vedem scântei de trezire spirituală în toată țara, în campusurile universitare. Sunt, de fapt, foarte încurajat acum. Cred că vom vedea cum Biblia revine în prim-plan.”
Totuși, Graham avertizează rapid asupra creșterii așa-numitelor „evanghelii false”, în special pe rețelele sociale și printre unii influenceri religioși.
„Există o creștere a femeilor-lideri în slujire care folosesc suficientă Scriptură încât să pară biblice, dar, de fapt, nu sunt”, a spus el. „Este vorba, de fapt, despre a te baza pe tine însuți, de a te pune pe tine pe primul loc.”
Potrivit lui Graham, singurul antidot este o cunoaștere profundă și personală a Bibliei.
„Începe cu tine. Fă-ți un plan. Citește toată Biblia. Subliniază versete. Lasă Cuvântul lui Dumnezeu să pătrundă în tine”, a spus el. „Modul în care se identifică banii falși este prin compararea cu cei reali. Când pui autenticitatea Scripturii lângă idei false, atunci acele idei false ies la iveală.”
El a subliniat, de asemenea, importanța alegerii unei biserici potrivite.
„Dacă pastorul tău se ridică și nu spune în primele câteva minute ale mesajului ‘Deschideți Bibliile la…’ sau dacă nu auzi numele lui Isus menționat, atunci caută alt pastor. Caută alt predicator.”
Un astfel de discernământ spiritual, a susținut el, începe cu Scriptura — și tot acolo începe și chemarea la slujire.
„Sunt mulți pastori care, din păcate, cad în păcat”, a spus Graham. „Dintre toate profesiile, slujirea este acel domeniu în care viața personală — caracterul, integritatea — contează absolut. Este singurul lucru fără de care nu poți sluji.”
Pentru tinerii care se gândesc să intre în slujire, Graham a oferit atât un cuvânt de avertisment, cât și un cuvânt de încurajare.
„Nu începe fără caracter”, a spus el. „Dar nici nu te descuraja. Fii statornic, neclintit, sporind întotdeauna în lucrarea Domnului. Osteneala ta în Domnul nu este în zadar.”
Reflectând asupra propriei sale călătorii, Graham a adăugat:
„Uneori sunt întrebat: ‘Ce i-ar spune Jack Graham cel bătrân lui Jack Graham cel tânăr?’ Și, sincer, aș spune că merită. Costă să-L slujești pe Isus, dar totodată aduce roade.”
Privind spre viitor, Graham a spus că speră ca The Jesus Book să fie atât un ghid introductiv pentru noii credincioși, cât și un material de reîmprospătare pentru creștinii cu experiență. De la traduceri ale Bibliei, la obiceiuri devoționale și aplicarea Scripturii în viața de zi cu zi, cartea este gândită să fie accesibilă și profundă în același timp.
„Sunt materiale în carte despre cum a fost alcătuită Biblia, despre traduceri, cum să alegi o Biblie. Lucruri care îi încurcă pe oameni”, a spus el. „Dar am scris-o și pentru cei care sunt de multă vreme în biserică; capitole despre lupta spirituală, viziunea biblică asupra lumii și rugăciune. Dorința mea cea mai mare este ca oamenii să interacționeze cu Biblia și să nu se mulțumească să nu o cunoască.”
Într-o cultură plină de zgomot, Graham a subliniat că răspunsul nu este un nou trend sau un mesaj motivațional. Ci este același răspuns pe care l-a întâlnit pentru prima dată pe genunchii bunicului său: deschide Biblia și întâlnește-L acolo pe Isus.
„Această carte este, în multe feluri, o introducere în Biblie, dar cred că este mai mult decât atât”, a spus el. „Este o inspirație de a prețui Cuvântul lui Dumnezeu, de a-l iubi și apoi de a-l trăi.”
Sursă articol: www.christianpost.com
Traducere: Denisa Rus