DUMNEZEU ÎI MODELEAZĂ PE AI SĂI
„Isus le‑a răspuns: «Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să‑l beau Eu sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?»” (Marcu 10.38)
„Scoate‑mă la loc larg, când sunt la strâmtoare!” (Psalmul 4.1)
Deseori creștinii Îi cer Domnului manifestări mai depline ale puterii, slavei și dragostei Lui în viaţa lor; dar, de cele mai multe ori, cei ce se roagă astfel nu sunt conștienţi că de fapt ei cer să fie trecuţi prin cuptorul de foc; pentru că numai în cuptorul aprins poate Cristos să pășească alături de prietenii Săi și să‑Şi manifeste – prin purtarea Lui de grijă și izbăvirea lor – propria Sa putere fără limite.
Cu toate acestea, când un creştin ajunge acolo, are impresia că traversează unul dintre cele mai grele momente ale încercării, şi i se pare, cel puțin pentru o vreme, că Dumnezeu l‑a abandonat. ––Cecil
Ceru să semene cu Domnul, iar El a luat‑o‑n serios:
I‑a pus pe umeri o povară de care‑a fost trântită jos.
A vrut în piept o pace‑adâncă, dar Domnul duhul i‑a zdrobit;
Dorise o credinţă vie, şi valuri au izbit cumplit.
Păşind cu greu prin bezna groasă, de Sus ceruse ajutor,
Dar Cerul surd îi devenise şi‑un leu urla asurzitor.
Ceruse‑n rugă vindecare, şi‑o altă mână i s‑a frânt;
Iar când a dat spre Cer să zboare a fost culcată la pământ.
A căutat un sprijin tare în braţul cel dumnezeiesc,
Iar El i‑a prefăcut în ţăndări orice prieten omenesc;
Cum i‑a rămas doar arma tare a rugăciunilor fierbinţi,
A aruncat în colbul lumii relaţii, laude şi‑arginţi.
Şi am văzut‑o despletită, cu tălpi turtite sângerând,
Umblând pe‑o mirişte sărmană şi boabe mici în pumn strângând.
Durerea‑i biciuia obrajii, iar pulpele‑i gemeau amar,
Şi nu era în preajmă nimeni să‑i sece‑al sufletului jar…
Dar, peste clipe lungi cât veacul într‑o clepsidră strânse sul,
Avea din ceruri să răsune un glas care‑a tunat: „Destul!”
Şi faţa ei schimonosită de întrebări fără răspuns,
Precum un crin scăldat în soare, aşa deodată a ajuns,
Şi multor suflete zdrobite, şi multor vătămate vieţi,
Le‑a dus balsamul mângâierii pus cu‑ale dragostei peceţi.
Ce rugi fierbinţi de mulţumire au dat năvală către Rai,
Căci lor aşa o experienţă le‑a‑nrâurit umilul trai…
Fiinţa asta anonimă asemeni Mielului s‑a vrut
Şi Sculptorul a prelucrat‑o prin răni ce straşnic au durut,
Dar ce final măreţ, ce glorii urzise‑acest antrenament!…
La fel şi azi lucrează Domnul, căci El e‑acelaşi permanent…
––Autor necunoscut
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
