Mathias Rotundu a fost repatriat în România în această seară!
Așa arată un bunic și o bunică (părinții Soranei) fericiți, cu nepoțelul în brațe, pe care l-au adus înapoi în România… Vă puteți imagina cum sunt în clipa asta Ionuț și Sorana, care se află încă în Danemarca…
După luni întregi de suferință pentru cei doi părinți, închiși pe nedrept de autoritățile daneze, după ce Mathias a fost trimis intr-o familie de încredințare nejustificat, e o bucurie fără margini să îl vedem pe acest băiat repatriat în România la cererea statului român.
Sunt mulți care au spus deja sau vor spune în următoarele zile cine și ce a făcut, ale cui sunt meritele etc..Am mai trecut prin astea de câteva ori. Eu îmi permit însă să spun un singur lucru: Dumnezeu a lucrat în chip minunat și și-a arătat dragostea și atotputernicia, săvârșind încă o lucrare, pe care cei mai mulți nu cred că sunt capabili să o înțeleagă..
Poate veti citi Psalmul 126, care vorbește de eliberarea prizonierilor de război prin puterea Domnului..Cunosc o mămică fericită (la ora asta), aflată încă in Danemarca, care cunoaște cu certitudine aceste versete..
A propos, copilul este sănătos, din ceea ce îmi spun părinții lui…Cum e cu “shaken baby syndrome”, (ne)stimați lucrători din sistemul nordic de “protectie” a copilului??
Dincolo de bucuria repatrierii unui copilaș rupt samavolnic de la sânul mamei imediat după naștere (exclusiv cetățean român, nu danez..), rămân niște probleme. Pentru că știu anumite chestiuni legate de gestiunea dosarului, pe care prefer să nu le menționez public, vreau totuși să mă exprim public în termeni fermi pe următoarele coordonate:
1. Mă aștept ca URGENT autoritățile daneze să înceteze urmărirea penală abuzivă declanșată acum trei luni aproximativ împotriva părinților Ionuț și Sorana;
2. Aștept ca cineva cu poziție relevantă din sistemul politic-administrativ danez să transmită direct, fără publicitate nenecesară în speță, SCUZE OFICIALE și REGRETE celor doi părinți aruncați abuziv în detenție, în baza unei PREZUMȚII DE VINOVĂTIE care nu există decât în statele care NU CUNOSC SI NU PRACTICĂ DEMOCRAȚIA! Greu de înțeles de ce se pot întâmpla astfel de lucruri în state nordice cu democrație consolidată..
3. Mă aștept ca autoritățile daneze să realizeze o reevaluare foarte serioasă a procedurilor medicale și de cercetare penală în astfel de situații! Nu dorim repetarea acestei suferințe și în cazul altor familii!
Restul, prefer sa discut direct (și discret) în limbaj politico-diplomatic, cu date factuale certe, verificate, cu reprezentanții politici și diplomatici ai statului danez, așa cum se procedează între state aliate și partenere europene.
Bucuria e uriașă în această seară, rănile vor rămâne încă o perioadă, dar vor putea fi depășite cu ajutorul Domnului, rămâne însă obligația de a face tot ceea ce este posibil ca pe viitor drama familiei Rotundu din Danemarca să nu se mai repete..
P.S. Statul român are încă mult de muncă, din păcate, pentru că alte familii de români trec și ele prin drama separării de copiii lor, din diferite motive, în state vest-europene.. Toate…state democratice (nu-i așa..?), prospere, impecabile, care nu o dată ne-au dat nouă, românilor, lecții de moralitate..Oare aceste state și-au făcut și propria lor evaluare?
4 comments
Slăvit să fie Domnul 🙏
Îmi imaginez câtă bucurie au acei bunici 🤗😘căci eu m-am bucurat și mi-au dat lacrimile de bucurie,
În toate Domnul să fie slăvit că El face mari lucrări, gloria să fie a Domnului nostru Isus Hristos 🤗😘
Slavit sa fie Domnul nostru mare….speram sa faca o minune si cu copiii din Germania.si stim ca el nu face lucrurile pe jumatate… Doamne iti multumim …fiti binecuvantati😘
Lauda și Slava Domnului Dumnezeului nostru și Fiului Său Hristos Isus!!!
Domnul sa fie binecuvantat! Ma bucur mult ca acest copilas a fost repatriat. Din pacate astfel de abuzuri, in tarile nordice, sunt tot mai frecvente, dar noi nadajduim in dragostea si mila Donnului nostru, care nu ramane nepasator fata de o nedreptate atat de evidenta si fata de lipsa de empatie de care dau dovada acesti oameni. S-a facut partial dreptate, multumesc si autoritatilor care s-au implicat, Domnul Isus sa-i rasplateasca!