Posts by tag
#Biblia
315 posts
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Duceţi-vă și faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” (Matei 28:19) Când spun că Dumnezeu e mereu același, mă refer la…
Share
Gânduri din inimă ( mesaj needitat) – Ciprian Bârsan
Înțeleg și iubesc Cartea Psalmilor, pentru că viața a îngăduit să trec prin situații asemănătoare cu cele ale autorilor. Am fost cuprins de multe ori de deznădejde, durere și disperare,…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile.” (Filipeni 3:21) Un măr…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoști că numai Domnul este Dumnezeu și că nu este alt Dumnezeu afară de El.” (Deuteronomul 4:35) Săptămâna viitoare mă…
Share
Gânduri din inimă ( mesaj needitat) – Ciprian Bârsan
Viața, acest dar extraordinar pe care Dumnezeu ni l-a făcut, este formată din zile, zile pe care noi oamenii le pierdem sau le câștigăm. -am pierdut bani și cărți -mi-am…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbaţi în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18) Schimbările…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:7) Pot crede în mântuirea mea nu pentru că aș considera că…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Și voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!”, adică „Tată!” (Romani 8:15)…
Share